Una dintre cele mai îngrijorătoare concluzii ale infecționiștilor din Iași, la opt luni de când se luptă cu noul virus, este că bolnavii COVID-19 se vindecă din ce în ce mai greu.
Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, spune că majoritatea pacienților simptomatici tratați în primăvară la Iași, treceau peste boală în 14-21 de zile, fiind externați cu două teste negative la 24 de ore. În prezent, aceștia trec peste infecție și au un test negativ în medie între 4 și 6 săptămâni, iar simptomele le trec mult mai greu.
Practic, momentul în care pacientul spune «mă simt perfect, nu mai am niciun fel de problemă», apare mult mai târziu în cursul evoluției bolii. Infecția aceasta ne aduce surprize în fiecare moment, iar surprizele țin de modificările în ceea ce privește tabloul clinic.
Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași:
„Altădată, pacienții se plângeau că nu mai au gust și miros. Acum, lipsa gustului și a mirosului apare mai târziu pe parcursul bolii, la 7 sau 10 zile de evoluție”, a mai spus acesta.
Apar mai des durerile musculare decât febra
De asemenea, semnele inițiale ale bolii nu mai sunt acum neapărat respiratorii, ci preponderent digestive, în multe cazuri semănând cu cele date de problemele biliare. Astă-vară însă, simptomele digestive în cazul infecției cu coronavirus erau semnalate mai mult la copii.
„În prezent, un număr tot mai mare de persoane prezintă fenomene digestive, în special un răsunet clinic asemănător cu cel dat de colecist. Am mai observat că aceste fenomene digestive au fost semnalate în special la femei”, spune dr. Carmen Dorobăț.
O altă tendință pe care infecționiștii ieșeni au remarcat-o la pacienții lor este legată de apariția febrei.
„Înainte era clar că apărea o febră mare, de 39, chiar 40 de grade, apoi un cortegiu de fenomene respiratorii cu sau fără dureri musculare. Acum, la mai mulți pacienți o astfel de febră nici nu mai apare, dar apar dureri musculare”, a mai explicat medicul.
Specialistul în boli infecțioase le recomandă pacienților care stau acasă, cu forme ușoare de COVID, să fie atenți la orice modificare în simptomatologie, în special la apariția durerilor musculare, fiindcă aceste modificări pot trage după sine o evoluție nefavorabilă a bolii – trecerea de la o formă ușoară la una severă.
Conform datelor furnizate de Direcției județene de Sănătate Publică, de la începutul pandemiei, în județul Iași au fost confirmate 10.789 de cazuri de COVID-19, dintre care 208 au fost anunțate azi. Iașul a înregistrat 11 decese în ultimele 24 de ore, un record de la începutul pandemiei, numărul total al persoanelor decedate fiind de 231.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro