Bolivienii au refuzat duminică prin referendum( cu 52,3% din voturi contra și 47,7% pentru) să îi permită președintelui Evo Morales să candideze pentru al patrulea mandat în perspectiva menținerii la putere până în 2025, potrivit rezultatelor neoficiale anunțate la televiziune.

Așadar, dacă estimările Ipsos, anunțate de postul de televiziune privat ATB, se confirmă, va fi vorba despre prima înfrângere politică a președintelui socialist bolivian, la putere din 2006, care a prezis că va câștiga cu 70% din voturi.
Evo Morales, în vârstă de 56 de ani, este bănuit că a uzat de influența sa în favoarea fostei sale concubine, Gabriela Zapata. La 28 de ani, această directoare a companiei chineze CAMC a semnat contracte pentru guvern în valoare de 576 de milioane de dolari. Mai multe anchete sunt în curs de desfășurare. Șeful statului a negat însă orice trafic de influență și a declarat că este vorba despre un scandal instrumentat de ambasada Statelor Unite pentru a-i dăuna la referendum.

 
 

Urmărește-ne pe Google News