Jurnalista Liliana Curea i-a prezentat secretarului de stat cazul unui pacient cu melanom, care a fost programat după trei luni la o tomografie computerizată (CT) cerebrală, având trimitere de la medicul de familie. Din nefericire, termen s-a dovedit a fi unul prea îndepărtat pentru pacientul bolnav de cancer, care a murit după o lună.
Dialogul dintre jurnalistă și Cristian Grasu, secretar de stat în cadrul MS
“Acel pacient avea nevoie de un CT cerebral și a fost programat în luna martie. A murit în ianuarie… Pacienții care au nevoie de analize să nu aștepte 3 luni… Au o trimitere de la medicul de familie, cum facem să o facă la timp?”, a fost întrebarea adresată de reporterul Pro TV.
“Puteți să îmi spuneți că a murit din cauză că nu a făcut CT? Noi aici ne-am întâlnit să dezbatem un lucru general, o lege, și acum vorbim de cazuri punctuale, singulare”, a răspuns cinic Cristian Grasu.
“Da, dar singular, nesingular, omul ăla a murit…”, a continuat reporterul Pro TV, moment în care Cristian Grasu a insistat cu întrebarea… “A murit din cauză că nu a făcut CT-ul?”.
FOTO & VIDEO – Știrile Pro TV