Liora Argamani „şi-a petrecut ultimele zile din viaţă alături de fiica ei Noa, care s-a întors din captivitate, şi cu familia ei apropiată”, au anunţat, într-un comunicat, spitalul Icholov din Tel Aviv, unde inclusiv Noa a fost tratată la întoarcerea în Israel, și Forumul Familiilor de Ostatici din Israel.

Femeia a apărut la sfârşitul lunii noiembrie într-o înregistrare video în care se putea observa cât este de bolnavă şi în care cerea eliberarea fiicei sale. „Nu ştiu cât timp mai am. Îmi doresc să am şansa să o văd pe Noa acasă”, spunea ea.

„Dacă nu te mai văd, atunci să știi că te iubesc mult. Am făcut tot ce am putut ca să te eliberăm. Lumea întreagă te iubește”, spunea Liora.

La câteva ore după ce a fost salvată după opt luni de captivitate în Gaza, Noa a ajuns la spitalul din Tel Aviv pentru a-şi vedea mama bolnavă în stadiu terminal. Noa a fost întâmpinată cu urale la sosirea la centrul medical.

Noa, singurul copil al cuplului Yakoov și Liora Argamani, a fost răpită de militanţii palestinieni în ziua în care Hamas a comis atacurile din 7 octombrie, în care 1.200 de persoane au murit şi alte 251 au fost răpite şi duse în Gaza.

Noa Argamani era unul dintre cei mai cunoscuţi ostatici, după ce un videoclip cu capturarea ei, la festivalul de muzică Nova, a devenit viral. În imagini, militanții palestinieni o duceau cu o motocicletă în timp ce ea plângea.

Sâmbătă, Noa a rupt tăcerea la mai bine de 20 de zile de la salvarea ei pentru a cere într-o declaraţie video să nu fie uitaţi „cei care sunt încă în Gaza”, o referire la cei 116 ostatici care sunt în continuare captivi în enclava palestinian.

Potrivit Yedioth Ahronoth, inclusiv iubitul ei este încă în mâinile Hamas.

„Voi folosi această ocazie pentru a le reaminti tuturor că mai sunt 120 de ostatici în captivitatea Hamas, inclusiv partenerul meu, Avinatan Or, de care am fost separată când am fost răpiți”, a spus Argamani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News