Operatorul elicopterului îl transportă pe fiecare bolnav de COVID-19 într-un sac mare de plastic transparent, conectat la aparate medicale. Majoritatea pacienţilor transferaţi sunt intubaţi şi ventilaţi.

Olivier Pirotte, coordonatorul de operaţiuni al Centrului Medical Heliporte, a declarat că transportul pe calea aerului este necesar pentru a reduce timpul de deplasare al pacienţilor.

O astfel de călătorie spre oraşul german Munster ar dura cel puţin trei ore pe cale terestră, însă poate fi făcută de trei ori mai repede pe calea aerului şi cu mai puţine şocuri pentru pacienţi.

Ambulanţele au început să-i transporte pe pacienţi în Germania săptămâna trecută şi până acum au fost transferaţi 15 bolnavi. Elicoptere-ambulanţă au început marţi să transfere pacienţi la distanţe mai mari pe teritoriul Germaniei.

”În timpul primului val, Germania a avut peste 230 de pacienţi din Italia, Franţa şi Ţările de Jos. Acum, ne-am extins ajutorul către Belgia”, a declarat
Martin Kotthaus, ambasadorul german din Belgia. ”Însă, în viitor este posibil ca germani să trebuiască să fie aduşi în Belgia”, a adăugat el.

Belgia, ţară cu 11 milioane de locuitori şi 7.231 de bolnavi cu COVID-19 internaţi în spitale, dintre care 1.302 sunt la terapie intensivă şi în unităţile locale de urgenţă, şi-a depăşit capacitatea maximă de paturi de terapie intensivă.

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News