Inițial, au apărut tot feluri de zvonuri conform cărora Spitalul AKH din Viena s-ar fi săturat să aștepte ca statul român să-și plătească datoriile pentru operațiile realizate de-a lungul timpului în unitatea cu pricina. Se pare însă că nu a fost vorba despre așa ceva, ci singura problemă reală se datorează restrângerii spitalului.
”Nu este vorba despre nici o acțiune împotriva românilor sau a altor pacienți din diferite țări. Pur și simplu spitalul AKH și-a restrâns activitatea, a redus numărul de locuri și implicit paturile, și atunci s-a ajuns la această situație. Și nu suntem singura țară al cărui contract a fost reziliat, ci mai sunt și alte 7 state care s-au confruntat cu această problemă”, ne-a declarat medicul Victor Zota de la Agenția Națională de Transplant. Mai mult decât atât, acesta spune că se negociează deja cu mai multe spitale din Cehia și Italia pentru ca bolnavii care au nevoie de transplant de plămâni să nu rămână pe drumuri.
Ne lipsesc specialiștii
Prezent, ieri, la instalarea noului președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat că, potrivit protocolului, spitalul din Viena nu avea dreptul să facă așa ceva. ”Problemele pentru transplantul de plămâni nu se rezolvă de pe o zi pe alta. Vom avea o întâlnire pe acestă temă cu toți specialiștii și reprezentanții Agenției Naționale de Transplant și voi avea o întâlnire și cu primarul Capitalei. Conform protocolului, clinica din Austria nu avea dreptul să denunțe unilateral acest protocol. Practic, toată comunicarea trebuia făcută prin Eurotransplant ca să avem un răspuns oficial. În același timp, noi suntem în contract și cu celelalte centre care fac transplant din Praga și Germania, dar nu pot să dau un răspuns până nu vorbesc cu dânșii. Timpii de așteptare sunt destul de mari pentru transplant, dar noi vom depune toate eforturile pentru deblocare”, a precizat ministrul.
Acesta a mai spus că va aproba începerea unui program de transplant pulmonar în țara noastră doar atunci când va fi convins că o astfel de intervenție poate fi făcută în condiții de siguranță pentru pacienții români. Potrivit ministrul sănătății, acest lucru nu poate fi făcut momentan la Spitalul ”Sfânta Maria” din Capitală, singurul acreditat pentru asemenea intervenții, din cauza faptului că aici nu există nici un specialist care să fi efectuat vreodată un transplant în mod independent.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro