Şi pentru ca tabloul haotic să fie complet, conducerea spitalului nu ştie ce se întâmplă în propria ogradă. Vineri, unii pacienţi ai Institutului Oncologic Bucureşti nu puteau face tratament citostatic, întrucât nu exista ser fiziologic, iar unitatea nu mai avea nici antibiotice, leucoplast şi comprese.
Pusă în faţa acestei sutuaţii, directoarea IOB a declarat că este sirprinsă de aceste aspecte negative: „Abia astăzi (vineri – n.r.) am aflat şi eu despre această situaţie. A fost o surpriză. Nu există stocuri de urgenţă. Şi mă miră că nu avem materiale sanitare, ştiam că avem. Măcar medicaţia pentru cancer o avem. Din păcate, nu putem şti cât se agravează starea unui bolnav de la o zi la alta”, a spus Ana-Maria Niţulescu.
„Din păcate, cu toţii suferim la acest sfârşit de an. Aşteptăm de la Casă (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate – n.r.) suplimentarea banilor”, a mai completat aceasta, conform realitatea.net.
Medicul Monica Pop, membru în Consiliul de Administraţie al IOB, a vorbit la rândul său despre această situaţie. „Vom cere remedierea de urgenţă a acestei situaţii, întrucât consider inadmisibilă o astfel de stare”.
Citeşte şi: Critici dure la adresa medicilor. Vezi ce au scris bolnavii în chestionarele pe care le-au completat la externarePoţi face cancer în gât de la sex oral? Care este adevărul medical