Trei medici din Brăila au fost reţinuţi după o zi şi o noapte de audieri, aceştia fiind acuzaţi că au primit şpagă pentru a încadra peste 130 de persoane la un grad de handicap mai mare, cu o pensie pe măsură.
Pentru a aduna însă toate declaraţiile, zeci de bolnavi au fost duşi la DNA Galaţi şi ţinuţi în soare o zi întreagă pentru a intra la audieri. Nu conta că printre ei erau unii bănuiţi că au dat şpagă, dar şi unii complet nevinovaţi, cum a fost cazul unui bărbat săltat de mascaţi din cauza unei confuzii de nume.
“Pe mine mă cheamă Marian Drăghici şi ei aveau pe interceptări o Mariana Drăghici. A fost o confuzie, au zis că le pare rău, dar eu acum nu am nici bani să plec înapoi acasă, la Brăila”, a povestit acesta.
Şi la Bihor, procurorii au descins ieri dimineaţă la Casa Judeţeană de Pensii, având suspiciuni că mai mulţi medici au luat bani pentru a pensiona pe caz de boală persoane complet sănătoase.
Potrivit unor surse judiciare, la mama unui medic care făcea parte din comisie s-ar fi găsit 300.000 de lei şi 120.000 de dolari, iar o altă membră a comisiei ar avea nu mai puţin de 15 case pe numele său. Potrivit procurorilor, cei care solicitau pensii de invaliditate “achitau” la fiecare vizită de evaluare echivalentul pensiei pe o lună.

 
 

Urmărește-ne pe Google News