Bombardierul invizibil B-2 „Spirit”, mobilizat duminica cu ocazia atacurilor asupra Afganistanului, e un avion cu raza lunga de actiune, in forma de deltaplan, nedetectabil pe radar, cunoscut pentru misiunile de bombardament strategic in spatele liniilor adverse. Aceasta „floare” a aviatiei americane e si cel mai scump avion de lupta din lume (2,3 miliarde de dolari). Au fost construite numai 21 de exemplare. Socotit obiect protejat de serviciile secrete, B-2, construit de Northrop Grumann, este o capodopera a tehnologiei militare.
Aceasta „aripa zburatoare” de 21 de metri lungime si 52 de metri in anvergura, cu profil plat (5,1 metri inaltime), lipsita de ampenaj, e pilotata prin comenzi speciale, prin calculator.
Cvadrireactor de 152 de tone, cu doua locuri, poate zbura la altitudine maxima de 15.152 de metri, in afara razei de aparare inamica. Viteza sa maxima, pastrata secreta, e aproape de viteza sunetului. El are o raza de actiune de 11.000 km, fara realimentare. B-2 poate duce pana la 18 tone de armament conventional sau nuclear. Aparatul e vestit ca fiind nedetectabil. Are o aerodinamica deosebita si este construit dintr-un material special studiat pentru a absoarbe undele radar si care contine o substanta care imprastie razele electrostatice ale fuselajului.
In ciuda acestor calitati exceptionale, B-2 sufera de o imagine catastrofica ce a determinat punerea sa in serviciu operational abia in 1996. Aparatul necesita o intretinere extinsa si hangare speciale care il impiedica sa stationeze in strainatate. Mai mult, un raport al Congresului spunea, in 1997, ca invelisul sau special, foarte fragil, este sensibil la ploaie. B-2-urile au trecut de botezul focului in martie 1999, atunci cand au bombardat obiective sarbe din fosta Iugoslavie.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!