În chiar zilele în care zeci de milioane de turci ieșeau în stradă pentru a sărbători victoria împotriva puciștilor alături de președintele lor, Recep Tayyip Erdoğan, baza militară de la Incirlik era deja luată în vizor. În timpul loviturii de stat eșuate, alimentarea cu energie electrică în bază a fost întreruptă, iar securitatea armelor, se spune, a fost asigurată de militarii turci. De ce, nimeni nu a explicat, dar se vorbea și de controale severe ale procurilor și chiar de întreruperea activității ei.

Mai mult, circula informația că strategicul punct militar de lângă orașul Adana, în care americanii au o importantă rezervă nucleară, aflat la ceva mai mult de o sută de kilometri de granița ”fierbinte” cu Siria, ar putea fi chiar închis! Știri în vremuri ceva mai agitate care, iată, au reapărut într-o formă ceva mai elaborată, dar nesusținută oficial de nici o autoritate diplomatică sau militară din România.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) ”respinge ferm aceste informații”, iar ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, a declarat pentru news.ro că ”nu există nici fel de întâlnire, nici un fel de planuri în această direcție”. În timp ce de presa turcă se întreabă dacă ”armele nucleare ale Statelor Unite ale Americii trebuie scoase din Turcia” – în contextul unor posibile tensiuni interne care ar slăbi controlul asupra arsenalului nuclear -,  în România se vorbește că ”gazda” celor 50 de bombe atomice, de diferite puteri, ar putea fi Deveselu, unde se află și părți ale scutului antirachetă instalat de americani în estul Europei, unitate recent ativată.

Nicolae Ciucă, despre Klaus Iohannis: „Epoca lui s-a terminat”
Recomandări
Nicolae Ciucă, despre Klaus Iohannis: „Epoca lui s-a terminat”

Ce ar schimba prezența bombei atomice în România

Dacă există sau nu un plan de transferare a bombelor atomice de la Incirlik în România, fie la Deveselu, Olt, fie la Kogălniceanu, Constanța – o altă unitate militară controlată de americani -, nu se știe. Cel puțin deocamdată. Însă, scenariul este totuși unul posibil. Nu de azi pe mâine pentru că asemenea armament nuclear nu poate fi manipulat decât în anumite condiții de securitate maximă care necesită timp și un angrenaj logistic impesionant.

Părăsirea bazei din sudul Turciei cu tot cu ditamai bombele atomice ar însemna pentru americani pierderea unui punct strategic deosebit de important în contexul mișcărilor militare armate ale grupării teroriste ISIS în țări din Orientul Apropiat (Irak, Siria), dar și al controlului, in general, în acea regiune măcinată de războaie. Nu lipsit de importanță este și ieșirea la Marea Mediterană, poziție pe care o oferă Baza Aeriană de la Incirlik, aflată la doar 56 de kilometri de țărm.

În acest context pur teoretic acum, SUA ar trebui să se reorienteze către un alt partener NATO care trebuie să fie o țară sigură, fără convulsii sociale majore, neimplicată în conflicte militare, neluată în vizor de atacurile teroriste ale ISIS și cu ieșire la mare. Așa că, speculațiile presei de la noi, conform cărora România  – partener necondiționat al americanilor care respectă toate aceste criterii de siguranță -, ar fi locul perfect pentru transferul celor 50 de arme nucleare pe care mai-marii din armata americană vor să le pună la adăpost și să le scoată din Turcia.

Tarom a vândut 7 avioane cu elice și a primit pentru ele 10 milioane de dolari de la o companie aeriană din Caraibe
Recomandări
Tarom a vândut 7 avioane cu elice și a primit pentru ele 10 milioane de dolari de la o companie aeriană din Caraibe

Turcii și americanii împart baza de la Incirlik de 62 de ani

Baza Militară Aeriană de la Incirlik se află în sudul Turciei, la opt kilometri sud-est de orașul Adana și la 56 de kilometri de țărmul Mării Mediterane. Construcția punctului strategic aflat la 110 kilometri de granița cu Siria a început în primăvara anului 1951, iar în decembrie 1954 Statul Major Turc și Forțele Aeriene Americane au semnat un acord pentru folosirea în comun a bazei. La data de 21 februarie 1955 baza primește oficial numele Aeroportul Militar Adana.

Abia în 1958, unitatea primește numele de astăzi: Baza Aeriană Incirlik. Din 2015, de aici s-au planificat și executat operațiuni militare împotriva grupării teroriste ISIS. În aceată bază NATO operează de 62 de ani, conform înțelegerilor dintre cele două state, Forțele Armate Turcești și Forțele Aeriene Amercane.

Opt state dețin bomba atomică

În acest moment sunt opt state care dețin armament de tip atomic. Este vorba de Statele Unite Statele Unite (5.735 de bombe nucleare), Rusia (5.830), Marea Britanie (225), Franța (350), China (130), India (între 75-115), Pakistan (între 65-90) și Coreea de Nord (număr necunoscut).

Conform unor raportari internationale, la Incirlik s-ar afla aproximativ 50 de bombe de tipul B61, sunt focoase nucleare care se pot monta doar pe avioane de vânătoare sau bombardiere. La baza de la Deveselu, unde este poziționat scutul antirachetă, nu sunt avioane. Se estimează un total de 180 de bombe B61 ale SUA în Europa, în Germania, Italia, Bulgaria și Olanda, și Turcia. O bombă B61 de acest gen are o putere între 0,3 și 340 kilotone. Ca o comparație, bombele atomice folosite în al Doliea Război Mondial la Hirohima și Nagasaky, aveau o putere de 21 și 15 kilotone. Pentru a calcula puterea unui focos nuclear trebuie ținut cont că fiecare 2,5 kilotone ucide totul pe un cerc cu raza de un km de locul detonării.

Putin amenință cu armele nucleare, dar va apăsa el butonul roșu?
Recomandări
Putin amenință cu armele nucleare, dar va apăsa el butonul roșu?

Victor Ponta: ”Siguranța României este grav afectată!”

Fostul premier al României, Victor Ponta, a reacționat dur față de informația conform căreia armele nucleare ale americanilor ar putea fi mutate de la Incirlik, Turcia, în România. ”Această știre falsă este cu adevărat de natură să afecteze grav siguranța națională a Romaniei! Este clar nevoie de o acțiune legală contra autorilor și de o analiză a modului în care a fost construită aceasta știre. Eu am motive să cred că fost concepută într-un „laborator” din străinatate (poate Moscova?!), dată unui „tovaras” și plasată în România printr-o rețea. Ca cetățean al României și deputat în Parlament solicit public autorităților să ia urgent toate măsurile necesare!

”Am putea atrage ostilitatea Rusiei, adversarul atomic al SUA”

Specialiștii militari consideră că o eventuală prezență a unor arme atomice pe teritoriul țării noastre este o ipoteză demnă de luat în considerare. Andrei Kemeneci, colonel în rezervă, consideră că o decizie în acest sens trebuie analizată în Consiliul Suprem de Apărare a Țării. “Sunt consecințe pozitive în urma prezenței unui armament nuclear în România prin faptul că țara noastră ar deveni o țară importantă din punct de vedere al Statelor Unite. Ar deveni un centru de reacție rapidă regional. Am fi o mică putere în zonă. Asta ar fi bine. Reversul, consecințele negative ar fi ostilitatea Rusiei, adversarul atomic al SUA. Moscova ar putea avea arme asemănătoare sau suplimenta armata din Transnistria, spre exemplu”, este de părere specialistul. Colonelul Kemeneci susține că ar alege să permită prezența armelor atomice în România, pentru că trebuie să ne asumăm un statut, nu să fugim de responsabilități.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
FANATIK.RO
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
GSP.RO
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Observatornews.ro
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei
HOROSCOP
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI