În vârstă de 43 de ani, Bone Ferenc a fost dat în urmărire generală și în consemn la frontieră. El a fost prins joi seară în zona Gării Velența din Oradea, unde se ascundea într-un vagon dezafectat.
Anterior, mașina sa, marca Dacia Logan, a fost găsită în apropiere de gară, iar acolo era și geanta Beatei Molnar.
„Sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, cu sprijinul UTAI Cluj, Direcției Operațiuni Speciale și a efectivelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și Arad au documentat activitatea infracțională a acestuia, fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. A fost prezentat în fața magistraților care au admis propunerea de arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile”, au transmis polițiștii clujeni.
Beata Molnar, de 31 de ani, din Târgu Mureș a fost dată dispărută luni, 23 mai, după ce sâmbătă, 21 mai, ar fi plecat din Cluj-Napoca împreună cu Bone Ferenc.
Cadavrul tinerei a fost găsit miercuri, 25 mai, pe un câmp din Aleșd, județul Bihor, împachetat în saci menajeri. Potrivit anchetatorilor, bărbatul a sugrumat-o pe tânără la Vălul Miresei deoarece a cerut-o în căsătorie, ea a refuzat și a vrut să se întoarcă înapoi la Cluj.
Totodată, bărbatul a spus în faţa anchetatorilor că o iubea extrem de mult pe Beata și că era invidios pe faptul că ea avea o viaţă socială extrem de activă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro