“Borcea venea zilnic la centrul de butelii din sat şi ieşea încărcat ca un măgăruş: o butelie pe grătarul din faţă al bicicletei, alta pe cel din spate, una între picioare, pe cadru, alta în spate, legată cu nişte curele, iar alta buclucaşă, în braţe. Aceasta din urmă îi aluneca mereu, iar el o schimba de pe o parte pe alta, în timp ce afurisita de bicicletă se dezechilibra continuu. Dacă nu cădea singur, îi dădeam noi o mână de ajutor. Puneam o sfoară întinsă perpendicular cu strada, o acopeream cu nisip, iar când se apropia Borcea, o ridicam. Era bucuria vieţii noastre să-l vedem cum se dă de-a berbeleacul cu butelii cu tot, întinzându-se pe stradă cât era de lung”, a povestit săteanul, care a mai precizat că
Are avere de 70 de milioane de euro
“A apărut deodată la volanul unei supermaşini. Ne-a lăsat cu gura căscată: «Nea Borcică, nu mai vii cu bicicleta? ». În loc de răspuns, a zâmbit şi ne-a privit superior de la volan”. Eforturile lui Borcea au dat roade şi acesta are în prezent o avere care este estimată la aproximativ 70 milioane de euro.
Becali, «luat la ochi» pentru parazitism
Autointitulat “Războinicul luminii”, Gigi Becali a povestit de-a lungul timpului, că pe vremea lui Ceauşescu se trezea la 4.00 dimineaţa, tăia câteva oi şi apoi mergea la piaţă, unde vindea carnea înainte să apară Miliţia.
Dar pentru că nu figura ca angajat cu carte de muncă, Gigi “a fost luat la ochi” de comunişti, care pedepseau parazitismul. Ca să scape de închisoare, Gigi a fost nevoit să se angajeze în fabrică, în conformitate cu studiile sale şi a obţinut un post de lăcătuş-mecanic pe platforma Pipera. Revoluţia l-a prins pe viitorul finanţator al Stelei în subsolul unei clădiri, unde păzea în ture robinetele de la ţevile de apă distilată ale fabricii unde lucra. Avea pe atunci 31 de ani.
Conform legislaţiei din “epoca de aur”, fiecare cetăţean era obligat să muncească în conformitate cu pregătirea şcolară, iar Andrei Zaharescu, actualul ştirist de la Antena 1, tocmai picase la examenul de la Actorie, fiind nevoit să intre în “câmpul muncii”. În aceeaşi situaţie se afla şi soţia lui de atunci, Oana Mereuţă. Cei doi au reuşit să se angajeze la teatru pe două posturi lejere, care le lăsau timpul necesar pregătirii pentru
Dan Negru a avut nota 8 la purtare
Dan Negru a terminat Liceul economic în Timişoara şi ar fi trebuit să îmbrăţişeze meseria de contabil. Actualul prezentator era obligat să participe la defilările de 23 august. La una din cunoscutele manifestări, Dan forma, împreună cu încă trei prieteni, codiţa de la “Ţ” în lozinca Ceauşescu –
Marciuc era economistă
Iuliana Marciuc a lucrat ca economistă, iar în decembrie 89 era absolventă de ASE, secţia Planificare şi Cibernetică Economică şi făcea naveta la Popeşti Leordeni, ca salariată la TMUCB. Pe 22 decembrie 1989, Iuliana a fost întoarsă din drumul spre serviciu de tancurile pe care armata le-a scos pentru reprimarea manifestanţilor. “Deşi am încercat să ajung la serviciu mi-a fost imposibil. Ştiam că cei de la partid vor face liste cu absenţii şi se va lăsa cu penalizări. Sau chiar mai rău…”, povesteşte Iuliana. În februarie 1990 a participat la un concurs de crainic la postul naţional de televiziune, comisie în care se afla şi Cristian Ţopescu, iar din august a devenit angajată a TVR. (Dumitru Angelescu)