Aflat în libertate de sâmbătă, Cristian Borcea trebuie să se întoarcă la penitenciar joi. El a primit permisia de a petrece cinci zile alături de familia lui pentru că este un deținut model, potrivit surse judiciare Libertatea.

Luni, Judecătoria Sectorului 4 a făcut publică motivarea eliberării condiţionate lui Cristian Borcea din penitenciar.

Borcea ar putea fi eliberat condiționat din penitenciar pentru că a fost „stăruitor în muncă”, a dat „dovezi temeinice de îndreptare”, a fost „recompensat de 41 de ori” și a făcut sport, se arată în motivarea Judecătoriei Sectorului 4.

Instanța susține că „acordarea sau nu a eliberării” constituie o „cauză de descurajare a persoanei condamnate în procesul de integrare”.

Cristian Borcea are o condamnare de 7 ani şi 6 luni închisoare, rezultată prin contopirea pedepselor primite în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi în dosarul transferurilor din fotbal.

El a mai fost eliberat condiționat în iulie 2018, după ce a executat 4 ani și 4 luni din pedeapsa de 6 ani și 4 luni de închisoare primită în dosarul transferurilor.

Fostul finanțator al clubului de fotbal Dinamo a fost reîncarcerat pe 8 februarie 2019, după ce a fost condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa şi Mamaia.

 
 

Urmărește-ne pe Google News