„Acest proces va analiza în detaliu acţiunile statului”, a afirmat Johnson miercuri, în parlament.

Ancheta era cerută de mult timp de către partidele de opoziţie, iar premierul a fost de acord, însă a refuzat ca ea să înceapă cât timp guvernul încă trebuie să gestioneze criza, spunând că este mult mai important ca atenţia să se concentreze pe COVID şi pe planul de recuperare.

Acum, într-un discurs în parlament, el a declarat că ancheta va începe în primăvara lui 2022, odată ce presiunea pandemică va mai scădea, pentru a se evita relocarea unor resurse de la răspunsul la criză.

Cu toate astea, Johnson nu a precizat coordonatele anchetei şi nici cine o va conduce, spunând că este necesar să se consulte cu Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord asupra acestor chestiuni.

To astăzi, Boris Johnson a declarat că guvernul său analizează toate soluţiile posibile pentru a opri răspândirea cazurilor cu tulpina indiană a coronavirusului.

„Această variantă ar putea fi mai transmisibilă, probabil chiar considerabil mai transmisibilă. Examinăm toate soluţiile posibile pentru focarele pe care le vedem la Bolton şi în alte părţi”, a asigurat el.

Boris Johnson a fost atacat de mai multe ori din cauza unei gestionări considerate drept haotice a pandemiei în Marea Britanie, soldate cu peste 120.000 de morţi.

Foto: Epa

 
 

Urmărește-ne pe Google News