Marcus Ball l-a acuzat pe Boris Johnson, pe atunci primar al Londrei și în prezent favorit să devină premierul Marii Britanii, de abuz de putere și abuz în serviciu în legătură cu afirmațiile mincinoase pe care le-a făcut atunci când a declarat că Marea Britanie plătește UE 350 milioane de lire sterline pe săptămână, scrie Evening Standard.
Avocații care îl reprezintă pe Ball au depus o cerere de chemare în judecată a lui Johnson, susținând că acesta a înșelat în mod deliberat publicul în timpul campaniei pentru referendum și apoi a repetat declarația în timpul alegerilor generale din 2017.
Boris Johnson a negat acuzațiile și a numit acest proces drept unui politic.
Boris Johnson (54 de ani) a fost liderul campaniei pro-Brexit din partea conservatorilor, iar în iulie a demisionat de la conducerea Ministerului de Externe în semn de protest față de modul în care Theresa May conducea negocierile pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Este un susținător puternic al revenirii conservatorilor la politicile de relaxare fiscală. Și-a anunțat disponibilitatea de a prelua conducerea guvernului încă de săptămâna trecută și este favoritul caselor de pariuri după ce Theresa May a anunțat că va demisiona pe 7 iunie.