„Noi am ajutat, eu am ajutat să trecem această țară printr-o pandemie și am pus umărul la salvarea unei alte țări de la barbarie. Și, sincer, asta este suficient pentru a merge mai departe. Misiune în mare parte îndeplinită”, a spus Johnson.

„Vreau să le mulțumesc tuturor celor de aici. Hasta la vista, baby”, a încheiat premierul britanic discursul, folosind o celebră replică rostită de Arnold Schwarzenegger în filmul din 1991 „Terminator 2: Judgment Day”.

Boris Johnson, numit premier în 2019, și-a anunțat demisia la 7 iulie din funcția de lider al Partidului Conservator și de prim-ministru. Premierul s-a confruntat cu presiuni tot mai mari pe plan intern, după dezvăluirile privind petrecerile organizate la reşedinţa sa din Downing Street în 2020, în timp ce Marea Britanie se afla în lockdown.

Partidul urmează să aleagă viitorul președinte și premier pe 5 septembrie. Deputaţii conservatori votează miercuri pentru a cincea şi ultima oară pentru a-i desemna pe cei doi candidaţi finalişti.

În competiția internă pentru succesiunea lui Johnson au mai rămas trei candidați: fostul ministru britanic de finanțe Rishi Sunak, secretarul de stat pentru comerț internațional Penny Mordaunt și Liz Truss, ministru de externe.

 
 

Urmărește-ne pe Google News