Vizita a fost anunțată mai întâi de un consilier al lui Volodimir Zelenski. „Marea Britanie este lider în sprijinul apărării Ucrainei. Lider în coaliția antirăzboi. Lider în sancțiuni împotriva agresorului rus”, a scris Andrei Sibiga, pe Facebook, unde a postat și o fotografie cu Boris Johnson și Volodimir Zelenski.

Ambasada Ucrainei din Marea Britanie a postat, de asemenea, fotografia pe Twitter, însoțită de mesajul – „Surpriză”.

Ulterior, Downing Street a confirmat vizita premierului britanic în Ucraina, potrivit BBC.

Câteva ore mai târziu, prim-ministrul Britanic, Boris Johnson a postat și el o fotografie pe Twitter alături de președintele Volodimir Zelenski.

„Astăzi mi-am întâlnit prietenul…ca o dovadă a susținerii necondiționate față de poporul din Ucraina”, a scris acesta în tweet-ul care însoțea fotografia.

„Bine ai venit la Kiev, prietene”, a scris și președintele Volodimir Zelenski pe pagina sa de Facebook, postând mai multe fotografii alături de Boris Johnson.

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, au vizitat, de asemenea, vineri, capitala Ucrainei.

Von der Leyen, Josep Borrell și premierul slovac Eduard Heger au vizitat și orașul Bucha, de lângă Kiev, scena atrocităților și execuțiilor comise de armata rusă, descoperite după retragerea acesteia.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News