1 comentariuGuvernul lui Boris Johnson s-a prăbușit în cele din urmă, după ce luni bune, premierul Marii Britanii a făcut eforturi pentru a rezista scandalurilor în serie, cu fanfaronade și bufonerii, scrie The Economist într-un text intitulat „Căderea clovnului”.
Acum, respins inclusiv de aliații săi parlamentari, el a acceptat să părăsească funcția în toamnă. Pentru unii dintre criticii săi, chiar și această amânare este prea mult. Ei și-ar dori ca Johnson să plece acum. În Partidul Conservator, lupta pentru șefie – și pentru preluarea funcției de prim-ministru – a început deja.
Johnson, scrie The Economist, a fost doborât de propria sa lipsă de sinceritate, așa că unii ar putea ajunge la concluzia că o simplă schimbare de conducere va fi suficientă pentru a readuce Marea Britanie pe drumul cel bun.
Dar lucrurile sunt mai complicate. Deși Johnson este vinovat pentru dezastrul de azi, problemele țării sunt mai profunde. Dacă Partidul Conservator aflat la guvernare nu va avea capacitatea de a înțelege acest lucru, numeroasele dificultăți sociale și economice cu care se confruntă țara nu vor face decât să se adâncească.
Johnson s-a agățat cu disperare de putere până la final, susținând că a avut un mandat direct de la popor. Dar această afirmație a fost întotdeauna un nonsens, în condițiile în care legitimitatea sa provenea de la Parlament.
Asemenea fostului președinte Donald Trump, cu cât s-a agățat mai mult de funcție, cu atât s-a descalificat. În cele din urmă, scrie The Economist, Johnson a demonstrat că este nepăsător față de interesele partidului și ale națiunii.
Deși finalul s-a întins pe aproape două zile chinuitoare, soarta sa a fost pecetluită pe 5 iulie, când doi miniștri grei din cabinet au demisionat.
Scandalurile au devenit principala activitate guvernamentală
Declanșatorul gestului a fost comportamentul unui lider al Partidului Conservator – Chris Pincher – acuzat de agresiune sexuală de către mai mulți bărbați. Downing Street a mințit cu privire la ce știa Johnson despre abuzurile comise de Pincher și a trimis și miniștrii să repete minciunile – la fel cum făcuse cu câteva luni mai devreme, cu privire la petrecerile ilegale din timpul pandemiei.
Sătui de încă un scandal, peste 50 de miniștri, consilieri și emisari s-au alăturat unui exod al membrilor cabinetului. În cele din urmă, guvernul a rămas cu atât de multe posturi vacante, încât nu ar mai fi putut funcționa.
Partidul Conservator va spera probabil că agonia sa a luat sfârșit. Dar acest lucru, scrie The Economist, depinde de cum au fost învățate lecțiile eșecului lui Johnson.
Una dintre lecții este despre caracterul politicienilor. Johnson nu a avut fibra morală pentru a lua decizii dificile pentru binele național, deoarece acestea îi amenința propria popularitate, observă jurnaliștii The Economist.
De asemenea, Johnson a preferat să calce în picioare regulile și convențiile. La baza stilului său s-a aflat o credință de nezdruncinat în capacitatea sa de a ieși din încurcături prin manipularea cuvintelor. A tergiversat, a mințit de-a dreptul, iar ocazional și-a cerut scuze.
Prin urmare, punctele pozitive ale mandatului, cum ar fi achiziționarea de vaccinuri împotriva COVID și sprijinul acordat Ucrainei, au fost îngropate de scandaluri.
Crizele nu au fost doar o distragere a atenției de la activitatea guvernamentală, ele au devenit activitatea guvernamentală. Pe măsură ce scandalurile creșteau în intensitate, creștea și numărul minciunilor. În cele din urmă, nu a mai rămas mare lucru.
Fantezia a devenit principiul de organizare al conservatorilor
Conservatorii s-au grăbit să pună totul pe seama caracterului lui Johnson. Dar plecarea sa va avea un rol benefic doar dacă partidul va recunoaște un alt adevăr, mai puțin confortabil. Și anume că Johnson a fost un răspuns la contradicțiile din partidul său, scrie The Economist.
Mulți dintre actualii deputați conservatori susțin tradiția libertariană a pieței libere, cu taxe reduse, dar alții, mulți din circumscripțiile din nord, aparțin unei noi aripi protecționiste și intervenționiste. Aceștia i-au adus lui Johnson o majoritate de 87 de locuri la ultimele alegeri și sunt esențiali pentru soarta conservatorilor la următoarele scrutine.
Charismaticul Johnson a reușit să unească aceste facțiuni pentru că nu a simțit niciodată nevoia de a le rezolva contradicțiile. În schimb, el a susținut și protecționismul, dar și acordurile de liber schimb. A promis cheltuieli guvernamentale uriașe, dar și reduceri radicale de taxe.
Aceasta, scrie revista financiară, este o politică a fanteziei, valabilă și în cazul Brexitului. În campania pentru Brexit, Johnson le-a promis alegătorilor că ar putea avea tot ceea ce își doresc: mai multă bogăție și mai puțină Europă, mai multă libertate și mai puține reglementări, mai mult dinamism și mai puțină imigrație, în vreme ce UE va bate la ușa Marii Britanii, disperată să ajungă la un acord.
Acest discurs a funcționat atât de bine, încât fantezia a devenit principiul de organizare al conservatorilor.
Despre manipularea cuvintelor
O altă lecție pe care următorul guvern trebuie să o înțeleagă este cea economică, scrie The Economist.
Johnson s-a lăudat deseori că rezultatele economice ale Marii Britanii sunt invidia lumii, dar a manipulat din nou cuvintele. Adevărul este că Marea Britanie se confruntă cu probleme sociale și economice grave.
Are cea mai mare inflație din G7, pe care cheltuielile guvernamentale prodigioase, care utilizează bani împrumutați, ar putea foarte bine să o sporească.
Creșterea medie anuală a PIB-ului în deceniul care a precedat criza financiară globală din 2007-2009 a fost de 2,7%. Azi, media este mai apropiată de 1,7%. De 15 ani, Marea Britanie este blocată într-o fază a productivității scăzute. Se preconizează că țara va avea cea mai mică creștere economică din G7 în 2023.
Iar probleme sunt și în viitor. MIșcările de protest se extind de la sindicatele feroviare la avocați și medici.
Pe măsură ce costul vieții crește, este nevoie de un guvern coerent și hotărât pentru a menține linia de cheltuieli, scrie The Economist.
Țara este mai săracă decât își închipuie oamenii
Iar Marea Britanie îmbătrânește. Din 1987 până în 2010, când conservatorii au preluat guvernarea, ponderea populației britanice în vârstă de peste 65 de ani a fost constantă, de 16%. Acum a ajuns la 19%, iar până în 2035 se va apropia de 25%, o presiune sporită pe buget și pe Serviciul Național de Sănătate în special, care deja este în criză.
De asemenea, Marea Britanie trebuie să accelereze tranziția către o economie cu emisii zero, ceea ce necesită un vast program de investiții. Și vrea să conteze pe plan mondial, dar forțele sale armate sunt mici și subechipate.
În acest timp, Scoția și Irlanda de Nord sunt tot mai neliniștite în cadrul Uniunii, iar Londra nu are niciun plan pentru a le mulțumi.
Marea Britanie, concluzionează The Economist, se află într-o situație periculoasă.
Țara este mai săracă decât își închipuie oamenii. Deficitul de cont curent a crescut vertiginos, lira sterlină s-a prăbușit, iar costurile datoriei sunt în creștere.
Dacă următorul guvern insistă să crească cheltuielile și să reducă taxele în același timp, s-ar putea arunca într-o criză.
Vremea în care totul părea posibil s-a încheiat, mai observă revista financiară, care avertizează că odată cu plecarea lui Johnson, politica britanică trebuie să se ancoreze din nou în realitate.