Johnson a făcut aceste mărturisiri marți, în timpul unei vizite la o școală din Londra.

Să fii jurnalist e formidabil, e un lucru formidabil. E o meserie grozavă, dar problema este că mereu, uneori, te găseşti în situaţia de a-i abuza, de a-i agresa pe oameni. Nu că vrei să faci asta, dar îi critici. Și uneori poţi să te simţi un pic vinovat pentru că nu te-ai pus în situaţia celui pe care îl critici.

Premierul britanic Boris Johnson:

Astfel că, actualul premier a sugerat că s-a îndreptat spre politică tocmai pe fondul acestor aspecte ale jurnalismului.

Partidul Laburist, de opoziţie în Marea Britanie, a susținut că şeful guvernului ar trebui să le ceară scuze jurnaliştilor.

”Ştim de la Donald Trump că astfel de atacuri împotriva presei libere sunt periculoase şi menite să creeze neîncredere şi divizare”, a afirmat responsabilul laburist pentru media, Chris Matheson.

”În cazul lui Boris Johnson, să spună că jurnaliştii sunt ‘abuzatori se referă probabil mai mult la propria lui carieră”, a adăugat responsabilul laburist.

Johnson a avut primul job ca jurnalist la cotidianul Times, unde a fost concediat pentru că a inventat un citat.

El a continuat să profeseze la Daily Telegraph, pe postul de corespondent la Bruxelles, criticând Uniunea Europeană în termeni de mare violență.

Mai târziu, a urmat în paralel cariere în media şi în politică, fiind atât redactor-şef la revista Spectator cât şi membru al parlamentului.

Dedicarea sa din ultimii ani pentru cariera politică nu l-a împiedicat să scrie numeroase editoriale, în stilul său consacrat.

În 2018, a scris un articol care a stârnit mari controverse, după ce le-a comparat pe musulmancele care poartă vălul integral cu nişte cutii poştale sau cu spărgătorii de bănci, aminteşte Reuters.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News