Trei membri juniori ai guvernului condus de premierul Boris Johnson au demisionat miercuri, după ce alți doi miniștri părăsiseră deja încă de marți echipa premierului britanic.

Robin Walker, ministrul școlilor în cadrul Departamentului pentru Educație, și-a anunțat decizia de a părăsi guvernul, spunând că nu mai are încredere în liderul Boris Johnson.

Ministrul familiei, Will Quince, și-a anunțat și el demisia, afirmând că a transmis cu „bună credință” presei informații care ulterior „s-au dovedit inexacte” cu privire la scandalul în care este implicat Chris Pincher, deputatul conservator acuzat de hărțuire sexuală. Aceste informații „inexacte” i-au fost furnizate de cancelaria premierului, a spus Quince, scrie BBC.

O altă demisie care a sosit miercuri a fost cea a Laurei Trott, asistentă a ministrului transporturilor, care a făcut și ea referire la încrederea pierdută de guvern.

Șirul de demisii de miercuri a venit la doar o noapte după două demisii de marcă anunțate marți. Este vorba despre ministrul sănătății Sajid Javid și cancelarul Rishi Sunak, care și-au anunțat plecarea din guvern aproape concomitent. Amândoi au invocat același lucru: faptul că Boris Johnson nu se mai bucură de încrederea lor.

Toate demisiile au legătură cu scandalurile care au lovit neîncetat guvernul lui Johnson în ultimele luni. Cel mai recent a fost cel care l-a vizat pe deputatul conservator Chris Pincher, acuzat recent că și-a atins în mod nepotrivit doi colegi într-un club din Londra.

Pincher, un apropiat al lui Boris Johnson, a recunoscut săptămâna trecută faptele și a demisionat din postul de lider însărcinat cu disciplina parlamentară a deputaţilor conservatori – deși nu și din cel de deputat.

Modul în care a reacţionat Downing Street la această nouă criză a făcut însă obiectul a numeroase critici.

Inițial, Boris Johnson a transmis că nu era la curent cu problemele lui Pincher – acuzat în trecut de mai multe ori de hărțuire sexuală – atunci când l-a numit în post în luna februarie a acestui an. Ulterior, după o serie de dezvăluiri, premierul a fost nevoit să admită că era la curent cu respectivele acuzații și a subliniat că numirea lui Pincher a fost o mare greșeală.

Un pic cam târziu pentru opinia publică și pentru mulți dintre membrii Partidului Conservator.

Oricum, valul de demisii este doar ultima criză prin care trece guvernul britanic după celebra afacere „partygate”, scandalul stârnit de petrecerile organizate de membri ai guvernului, care au sfidat restricțiile COVID.

Prin urmare, partidul său Conservator suferă în sondaje și a fost înfrânt în două scrutine parțiale luna trecută.

Deocamdată însă, Johnson pare decis să reziste și acestei noi crize. El a numit doi loialiști în guvern, pe Nadhim Zahawi în funcția de cancelar și pe Steve Barclay în cea de ministru al sănătății, pentru a-și asigura susținerea și pentru a opri rapid alte eventuale plecări.

Iar particularitățile sistemului politic britanic îl ajută pe premier să supraviețuiască, cel puțin deocamdată, dacă asta este ceea ce își dorește, scrie Politico.

Concret, nu există niciun mecanism imediat pentru a-l înlătura. Convenția dictează că premierul este cel care ar trebui să facă pasul înapoi și să se retragă de bunăvoie, odată ce pierde încrederea partidului său. Iar Johnson nu este convins că a pierdut-o definitiv.

Premierul a supraviețuit la limită unei moțiuni de cenzură organizată de partid împotriva sa în luna iunie și, conform regulilor, un vot asemănător mai poate avea loc abia peste 12 luni. Criticii săi din partid vor să schimbe această regulă și lucrează chiar acum la asta.

O altă modalitate mai puțin probabilă de înlăturare a premierului ar fi declanșarea unei moțiuni de cenzură în Camera Comunelor. Scenariul este improbabil însă, deoarece ar fi nevoie ca un număr suficient de parlamentari conservatori să se alieze cu partidele de opoziție împotriva lui Johnson.

Liderul laburist Sir Keir Starmer a declarat că este pregătit pentru alegeri generale anticipate, ba chiar i-a îndemnat pe miniștrii lui Johnson să demisioneze, pentru a grăbi un astfel de scenariu.

În cele din urmă, poziția lui Johnson ar putea deveni nesustenabilă, dacă premierul s-ar confrunta cu o demisie în masă a cabinetului.

În acest moment, criza politică amenință să se prelungească, iar ea se suprapune peste problemele economice care afectează deja țara – și întreaga Europă.

Dincolo de scandaluri, unii parlamentari conservatori și-au exprimat, de asemenea, dezacordul cu privire la creșterile de taxe, la răspunsul guvernului la creșterea costurilor de trai și la direcția sa politică.

Chiar fostul cancelar Sunak a făcut referire la tensiunile privind economia în scrisoarea sa de demisie. „În pregătirea pentru discursul nostru comun de săptămâna viitoare privind economia, am înțeles că abordările noastre sunt în mod fundamental prea diferite”, a spus acesta.

 
 

Urmărește-ne pe Google News