Două dintre cele trei discursuri din noiembrie au fost susţinute la compania de investiţii în sectorul bancar Centerview Partners, la o reuniune a postului CNN Global desfăşurată în capitala portugheză Lisabona.
Al treilea a fost un articol în ziarul indian Hindustan Times. În octombrie, Boris Johnson a susținut un discurs în faţa Consiliului agenţilor de asigurări.
În total, Boris Johnson a încasat peste un milion de lire sterline (circa 1,2 milioane de euro) din discursurile pe care le-a susţinut de când a părăsit în septembrie conducerea guvernului britanic.
Boris Johnson şi-a anunţat demisia în iulie, după ce rezistase mult timp în faţa contestatarilor din propriul partid şi scandalurilor eclipsate o perioadă de războiul început de Rusia împotriva Ucrainei pe 24 februarie.
Fostul premier britanic s-a remarcat prin susţinerea fermă faţă de Kiev, mai ales prin ajutorul militar oferit Ucrainei de Marea Britanie.
FOTO: EPA