Premierul Boris Johnson a ajuns luni seară la Terapie Intensivă din cauza complicațiilor provocate de infecția cu noul coronavirus, a confirmat purtătorul său de cuvânt.

Pe parcursul acestei după-amieze, starea de sănătate a premierului s-a înrăutățit și, la recomandarea echipei sale medicale, a fost transferat la secția de terapie intensivă a spitalului.

Purtătorul de cuvânt al premierului:

”Premierul primește o îngrijire excelentă și mulțumește personalului NHS pentru munca grea și pentru dedicație”, se spune în comunicatul oficial.

Johnson l-a rugat pe ministrul de externe Dominic Raab să îl înlocuiască, ”atunci când este necesar”, a mai precizat declarația.

Potrivit The Guardian, Johnson ar fi fost mutat în jurul orei locale 19.00 (21.00 ora României). Premierul ar fi conștient, iar mutarea lui s-a făcut ca o măsură de precauție, în cazul în care acesta ar avea nevoie de ventilație, scriu jurnaliștii britanici.

Vestea a stârnit îngrijorare în Marea Britanie, unde politicienii, aliați sau mari rivali ai premierului, s-au grăbit să îi transmită urări de bine acestuia și familiei sale.

Mesaje de încurajare au venit din întreaga lume, de la numeroși lideri, printre care președintele francez Emmanuel Macron, premierul israelian Benjamin Netanyahu sau președintele Consiliului European Charles Michel.

Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi
Recomandări
Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi

De ce terapie intensivă?

Un specialist citat de Sky News a declarat că premierul a ajuns cel mai probabil la spital din cauza dificultăților de respirație, un simptom îngrijorător, care necesită, în unele cazuri, oxigen suplimentar, iar în situații critice, conectarea la un ventilator.

”Se pare că inițial a fost pus pe oxigen și era conștient, dar cum se întâmplă des cu COVID-19, starea lui s-a deteriorat”, a spus profesorul Derek Hill.

La terapie intensivă, au explicat experții medicali, starea de sănătate a premierului – temperatura, tensiunea și saturația de oxigen – poate fi urmărită mult mai bine.

Jurnalista Sky News Beth Rigby a subliniat luni seară că din informațiile deținute, Johnson nu era conectat la un ventilator și că i-a telefonat personal ministrului de externe pentru a-l împuternici să îi preia o parte din atribuții.

Chiar delegarea lui Raab este un semn că situația în care se află șeful guvernului britanic este una foarte complicată.

Internat duminică, la 10 zile după confirmarea infecției

Johnson, în vârstă de 55 de ani, a fost internat inițial în spital duminică, după ce a continuat să prezinte simptome persistente ale infecției cu coronavirus, la zece zile după depistarea pozitivă, a precizat ieri seară un comunicat al guvernului. Premierul continua să dezvolte o febră persistentă și tuse.

Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii
Recomandări
Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii

Asta după ce oficialii din Downing Street au spus în mai multe rânduri că Johnson se simte bine, lucrează și are simptome ușoare, ba chiar au respins unele zvonuri apărute în presa britanică privind înrăutățirea stării de sănătate.

În orice caz, biroul său a subliniat duminică faptul că spitalizarea nu a fost una de urgenţă şi că Boris Johnson rămâne la conducerea guvernului.

Luni dimineață, purtătorul de cuvânt al lui Johnson a anunțat că ”prim-ministrul s-a simţit bine noaptea trecută la Spitalul Saint Thomas din Londra şi este bine dispus”.

Oficialul a negat informația vehiculată de agenția RIA Novosti, una dintre sursele de propagandă ale Moscovei, care anunțase că Johnson ar urma să fie conectat la un ventilator, din cauza problemelor de respirație.

”Asta este o dezinformare”, a declarat purtătorul de cuvânt al premierului.

The Guardian a notat însă, la momentul respectiv, că oficialul nu a negat că premierul ar fi primit oxigen, o informație vehiculată de ediția de duminică a tabloidului Daily Mail.

Numărul deceselor din UK a trecut de 5.300

Bilanţul morţilor de COVID-19 din Regatul Unit a crescut cu 439 de noi decese în ultimele 24 de ore, numărul total al acestora fiind luni, la ora 16.00 GMT, de 5.373, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii de la Londra, conform Agerpres.

Mama copilului de 3 ani mort în accidentul provocat intenționat de soțul ei a văzut în direct tragedia: „Tati, tati nu mai mâna maşina”
Recomandări
Mama copilului de 3 ani mort în accidentul provocat intenționat de soțul ei a văzut în direct tragedia: „Tati, tati nu mai mâna maşina”

Potrivit sursei citate, luni, 6 aprilie, la ora 8.00 GMT, fuseseră testate în total 208.837 de persoane, dintre care 51.608 au fost depistate pozitiv.

Deşi bilanţul total al morţilor de COVID-19 este acum de 5.373 în Regatul Unit, este a doua zi consecutivă de scădere a numărului de decese.

Oricum, adjunctul consilierului şef ştiinţific al guvernului, Angela McLean, a subliniat că Marea Britanie trebuie să ştie cât de bine funcţionează actualele măsuri de izolare în combaterea pandemiei de coronavirus înainte de a discuta ce sa va întâmpla în continuare.

Actualele măsuri de izolare urmează să fie revizuite în termen de o săptămână.

Trebuie să vedem cât de bine funcţionează actualele restricţii înainte să putem spune orice lucru de bun simţ despre care va fi următoarea etapă.

Angela McLean, consilier şef ştiinţific pentru Ministerul Apărării:

Consilierul medical şef al Angliei, Chris Whitty, a spus că guvernul trebuie să fie sigur că ţara a atins vârful pandemiei înainte de a discuta paşii următori şi a precizat că nu ştie dacă acest lucru se va întâmpla până la sfârşitul săptămânii.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Știrileprotv.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
FANATIK.RO
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
GSP.RO
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Elle.ro
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Observatornews.ro
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI