Regatul Unit câștigă lupta împotriva coronavirusului, dar încă se află în fața unui moment de ”risc maxim”, așa că restricțiile nu vor fi încă ridicate, a anunțat luni premierul Boris Johnson.
Șeful guvernului le-a mulțumit britanicilor pentru că și-au cedat libertățile și a subliniat că înțelege situația în care se află cetățenii și economia.
Dar în același timp, el le-a comunicat direct celor care fac presiuni pentru ridicarea carantinei că o decizie prematură riscă să genereze ”un nou val de moarte”.
Vreau să repornesc economia cât se poate de repede, dar refuz să arunc la gunoi tot efortul și sacrificiile făcute de britanici și să risc un al doilea val de infecție și pierderi de vieți omenești care ar putea copleși sistemul de sănătate.
Boris Johnson:
Anunțul premierului a temperat optimismul unor informații anterioare care anunțau că restricțiile ar putea fi ridicate parțial înainte de 7 mai, data la care guvernul va face oficial următoarea evaluare a stării de fapt.
O strategie greșită
Johnson s-a întors la muncă, în Downing Street, după două săptămâni de recuperare, în urma internării datorate infecției cu coronavirus. Premierul a petrecut câteva zile la Terapie Intensivă, după ce starea sa de sănătate s-a agravat din cauza infecției.
Odihnit și recuperat, Johnson este acum ținta unor critici tot mai vehemente.
Pe de o parte, opoziția, dar și oamenii de afaceri, inclusiv mulți apropiați de Partidul Conservator, îl acuză că nu comunică în mod clar un calendar al ridicării restricțiilor.
În același timp, premierul este atacat și pentru numărul mare de victime provocate de epidemie și pentru strategia adoptată inițial, când guvernul spera într-o abordare relaxată a crizei.
Johnson a instituit carantina cu întârziere și numai după ce analizele experților au arătat că în lipsa restricțiilor, pierderile de vieți omenești ar fi de ordinul sutelor de mii.
Chiar și așa, Marea Britanie a ajuns la aproape 21.000 de decese provocate de COVID-19 în spitale, una dintre cele mai afectate țări din lume.
Bilanțul, care continuă să crească, reprezintă o veste proastă pentru guvern. Asta în condițiile în care pe 17 martie, principalul consilier științific al executivului, Sir Patrick Vallance, declara că pragul de 20.000 de decese ar reprezenta un scenariu bun pentru Marea Britanie.
Dar o analiză a Financial Times a arătat că numărul real al deceselor în întreaga țară – în spitale, acasă sau în căminele de bătrâni – este de fapt de mai bine de două ori mai mare decât cel oficial.
Liderul laburist Keir Starmer l-a criticat pe Johnson și pentru întârzierea cu care a pornit campania de testare a populației, dar și pentru problemele de dotare a cadrelor sanitare cu echipament de protecție personală.