„Domnule președinte Volodimir, este bine să fiu în Kiev din nou”, a scris liderul britanic pe Twitter, alături de o poză cu liderul ucrainean.
Mr President, Volodymyr,
— Boris Johnson (@BorisJohnson) June 17, 2022
It is good to be in Kyiv again. pic.twitter.com/wbpMuf6YqY
Într-un mesaj pe Telegram, Volodimir Zelenski i-a mulțumit lui Boris Johnson pentru sprijinul acordat de Marea Britanie în cele aproape patru luni de război. „Multe zile ale acestui război au demonstrat că sprijinul Marii Britanii pentru Ucraina este ferm și hotărât”.
„Aceasta este a doua vizită a lui Boris Johnson la Kiev de la declanșarea de către Rusia a unui invazii la scară completă asupra teritoriului nostru. Avem o viziune comună privind direcția către victoria Ucrainei. Sunt recunoscător pentru sprijinul puternic”, a completat Zelenski.
Liderul britanic a anulat în ultimul moment participarea la o întâlnire cu parlamentarii conservatori care trebuia să aibă loc vineri în Doncaster, pentru a se deplasa la Kiev.
Vizita sa nu a fost anunțată și nu au existat nici speculații în presă. Ea vine la doar o zi după ce Volodimir Zelenski i-a primit la Kiev pe liderii din Franța, Germania, Italia și România, într-o deplasare în care cei patru și-au manifestat susținerea necondiționată pentru Ucraina și pentru procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Boris Johnson a mai fost pe 9 aprilie la Kiev, fiind unul din liderii din vestul Europei care au ajuns în capitala ucraineană. „Astăzi mi-am întâlnit prietenul… ca o dovadă a susținerii necondiționate față de poporul din Ucraina”, scria atunci Johnson pe Twitter.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina