George Foreman a murit la 76 de ani


„Inimile noastre sunt frânte. Cu profundă tristețe, anunțăm trecerea în neființă a iubitului nostru George Edward Foreman sr, care s-a stins în pace pe 21 martie 2025, înconjurat de cei dragi. A fost un predicator devotat, un soț, tată și bunic iubitor, un om de credință și un simbol al dăruirii”, se arată în mesaj.

O carieră legendară în boxul mondial

Foreman a fost unul dintre cei mai puternici pugiliști din istorie. A câștigat aurul olimpic în 1968, învingându-l pe Jonas Čepulis, iar momentul său de sărbătoare, fluturarea drapelului american, a devenit un simbol, mai ales în contextul gestului de protest Black Power făcut de Tommie Smith și John Carlos, scrie CNN.

În cariera sa profesionistă, Foreman a devenit campion mondial după o victorie devastatoare împotriva lui Joe Frazier, în 1973. Apoi, a apărat titlul cu succes până la confruntarea istorică din 1974 cu Muhammad Ali, în Zair. Acolo, Ali a folosit celebra strategie „rope-a-dope”, încasând loviturile lui Foreman până în runda a opta, când a lansat atacul final și l-a învins prin KO.

În 1977, Foreman a renunțat la box și s-a dedicat credinței, devenind pastor. Însă zece ani mai târziu a revenit surprinzător în ring, iar în 1994, la 45 de ani, a devenit din nou campion mondial, învingându-l pe Michael Moorer. Această victorie a fost cu atât mai specială, fiind considerată o revanșă pentru înfrângerea suferită în fața lui Ali.

George Foreman, un luptător și în afara ringului

Dincolo de ring, Foreman a devenit un antreprenor de succes, lansând celebrul „George Foreman Grill”, care s-a vândut în peste 100 de milioane de exemplare. A avut și o carieră în televiziune și a fost o figură respectată în comunitatea sa.

Viața sa a fost marcată și de tragedii. În 2019, fiica sa, Freeda, fostă boxer profesionistă, a murit, iar în 2022, două femei l-au acuzat de agresiune sexuală în anii ‘70, acuzații pe care Foreman le-a negat categoric.

În 2023, a fost lansat filmul biografic „Big George Foreman”, iar pugilistul a recunoscut că a fost dificil să-și revadă viața pe marele ecran.

 
 

Urmărește-ne pe Google News