„Şoferul nu a oprit la semnalul echipajului de Poliţie, continuând deplasarea. Cum nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, când a ajuns într-un sens giratoriu a pierdut controlul direcţiei, a intrat în coliziune cu un alt autovehicul care circula regulamentar şi a intrat apoi într-un parapet metalic de protecţie”, a precizat, vineri, pentru Agerpres, dispecerul Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa.
Potrivit acestuia, poliţiştii au găsit în maşină o plasă de pescuit şi o anumită cantitate de peşte, aceste produse şi autoturismul fiind indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.