Noul mijloc de transport, fabricat la Arad, a sosit joi la Brăila. Conform primarului Marian Dragomir, după finalizarea lucrărilor la sistemul de management al traficului, tramvaiul va circula și pe Calea Călărașilor, Bulevardul Independenței și Calea Galați.

Până la sfârșitul anului, vor fi aduse la Brăila alte tramvaie, care vor purtaa numele unor personalități: „Hariclea Darclee”, „Mihail Sebastian”, „Fănuș Neagu”, „Nicăpetre” și „Johnny Răducanu”. Numele celui de-al zecelea tramvai va fi stabilit ulterior, după ce vor fi consultați și locuitorii orașului.

Primăria Municipiului Brăila a achiziționat cu fonduri europene 10 tramvaie noi, trei dintre acestea fiind deja în circulație. Mijloacele de transport în comun produse la uzinele „Astra” Arad au fost denumite după numele unor personalități.

Urmărește-ne pe Google News