După ce conductele de gaze au fost schimbate, zilele trecute a început operațiunea de refacere a carosabilului.
Însă, mai mulți locatari din Chercea au sesizat faptul că echipele de pe teren se pregăteau să toarne asfaltul proaspăt peste porțiuni de stradă pregătite necorespunzător, cu noroi sau cu straturi de frunze.
„Au decopertat zonele care trebuie reparate și au pus deja amorsa, dar fără să pregătească terenul corespunzător. Sunt porțiuni cu noroi, efectiv, sau cu frunze nemăturate. Cum ar putea să prindă asfaltul nou în aceste condiții!? O să ne trezim peste câteva luni că începe să se crape și să se fărâmițeze…”, au reclamat brăilenii.
Responsabili din Primăria Brăila au mers la fața locului și au constatat că reclamațiile se confirmă. Oficialii susțin că „au atras atenția” atât firmei care toarnă asfaltul, cât și societății Distrigaz, care a contractat firma respectivă să execute lucrările.
Am discutat cu reprezentanții firmei, somându-i să pregătească în mod corespunzător patul de turnare a asfaltului, pentru ca lucrarea să aibă calitatea corespunzătoare.
„Dincolo de aceste probleme punctuale, firma lucrează bine în toate contractele pe care le are în derulare pe raza municipiului Brăila”, a declarat un reprezentant al Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Brăila.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro