La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, de la intrarea în vigoare a ordonanţelor militare, au fost aplicate 3.107 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 5.600.000 de lei, şi au fost întocmite trei dosare penale pentru comiterea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.
În ultimele 24 de ore, au fost executate 141 de misiuni specifice în contextul prevenirii şi combaterii răspândirii COVID-19, s-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare sau carantină în cazul a 765 de persoane, în peste 500 de locaţii, şi au fost supuse controalelor 81 de societăţi comerciale pentru a se asigura suspendarea activităţii.
În urma activităţilor desfăşurate în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 112 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 290.000 de lei. Dintre sancţiunile contravenţionale aplicate, 91 au fost pentru nerespectarea măsurii privind restricţionarea circulaţiei, în conformitate cu Ordonanţa Militară nr. 3/2020.
De asemenea, poliţiştii au depistat în total 18 persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu, acestea fiind sancţionate contravenţional cu amendă în valoare totală de 47.500 de lei şi conduse într-un centru de carantină pentru o perioadă de 14 zile.
În prezent, în judeţul Brăila, sunt 10 cazuri confirmate cu COVID-19 şi două cazuri de pacienţi vindecaţi şi externaţi de la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţe Brăila, după ce au fost declaraţi pozitiv cu COVID-19.
La nivelul judeţului Brăila, conform raportării Direcţiei de Sănătate Publică, în izolare voluntară la domiciliu sunt 1.028 persoane, 416 persoane se află în carantină instituţionalizată şi alte 3.266 de persoane au ieşit din autoizolare, la încheierea celor 14 zile. De asemenea, 169 de persoane au primit avize epidemiologice de a ieşi din carantina instituţionalizată.