Trebuie să fii naiv ca, văzând că vasluienii şi gălăţenii vin în excursii la Bucureşti şi se duc ciopor să voteze la o secţie din Voluntari, sau că vreo 300 de slătineni fac turism în comuna Strejeşti din judeţul lor, să nu te ducă gândul la fraude electorale. Trebuie să fii buimac, dacă nu-ţi pui întrebarea cum de 700 de buletine de vot dispar peste noapte dintr-o secţie. Trebuie să vezi brambureala ca mediu de furăciune, dacă toate ştampilele dintr-un judeţ se rătăcesc. Bani la colţ de stradă, voturi multiple şi câte alte asemenea ciudăţenii reclamate în cor de toate partidele, pe care autorităţile nu le vor lămuri probabil niciodată. Ca de atâtea alte ori.
Miza prezidenţialelor de acum este imensă. România – “ţară muribundă”, cum o definea recent preşedintele din ultimii cinci ani – nu-şi mai poate îngădui să meargă pe acelaşi “drum greşit”, cum îl taxează majoritatea covârşitoare a populaţiei. Vom şti peste două săptămâni cine ne va fi preşedinte şi ne va influenţa puternic viaţa. Dar, indiferent cine va fi acela, nu i se mai pot permite jocuri de glezne, sforării, partipriuri politice şi de clan. Campania electorală decisivă abia azi începe. Iar electoratul are de cântărit ofertele, de judecat cu mintea întreagă, fără a-şi mai apleca urechea doar la logoree mustind de promisiuni mereu încălcate. Pentru că-şi joacă propria supravieţuire. Începând de acum, nu peste 15-20 de ani, când, ca să citez un clasic în viaţă şi la putere, “Vom trăi extraordinar de bine”. Vorba unei profesoare care l-a apostrofat la un miting: Dar până atunci, noi ce naiba facem?
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro