O femeie în vârstă de 65 de ani a murit joi seară, la Spitalul Victor Babeș din București, după ce ar fi fost dezintubată din greșeală de un brancardier. Imediat după tragedie, conducerea spitalului a anunțat Poliția și Procuratura.
Joi seară au avut loc și primele audieri în acest caz. Primul pe listă a fost brancardierul, care le-a spus anchetatorilor că nu a fost pus de nimeni să facă această procedură.
Angajatul a fost testat și cu aparatul etilotest, iar rezultatul a ieșit negativ.
„Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. În cauză, un bărbat de 58 de ani, angajat al unității spitalicești are calitatea de suspect”, se arată în comunicatul transmis, vineri, de Poliția Capitalei.
Femeia care și-a pierdut viața era într-o stare extrem de gravă, intubată și ventilată mecanic, iar angajatul ar fi încurcat pacienții. Aceasta era internată de două săptămâni.
În spitale, deconectarea unui pacient de la aparate este făcută de asistentele medicale și nu de brancardieri.
„Brancardierul este cel care cară cu brancarda, punct. Brancardierul pune pacienții pe targă, atât. Eu nu cred că un medic poate să-i ceară unui brancardier acest lucru, poate să-i spună asistentei de la Reanimare, dar nici atunci pentru că este responsabilitatea directă a medicului”, a declarat pentru Libertatea un medic de la un important spital din Capitală, care a dorit să-și păstreze anonimatul.
De asemenea, în fișa postului pentru un brancardier, nu apare nicăieri sarcina de a deconecta pacienți de la aparate sau de a-i detuba.
Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a trimis, vineri, inspectorii DSP București la Spitalul Victor Babeș, din Capitală, pentru a face o anchetă în acest caz. De asemenea, polițiștii așteaptă raportul medico-legal.