Într-un comunicat de presă, edilul a anunțat că a negociat cu Electrica Furnizare ca toată energia electrică pentru cele 525 de puncte de consum ale municipalităţii să fie din surse sustenabile.

„Braşovul îşi propune să ajungă Capitala Verde a României, iar pentru aceasta este foarte importantă atitudinea pe care o arătăm faţă de sustenabilitate. Sustenabilitatea se transpune inclusiv în zona energiei şi a curentului electric pe care îl consumăm pentru toate instituţiile publice din oraş. Vă pot anunţa că Braşovul este primul municipiu care are energie 100% regenerabilă pentru următorul an”, a anunțat primarul Allen Coliban.

Potrivit edilului, toate unităţile de învăţământ, instituţiile subordonate Primăriei Brașov – inclusiv iluminatul public sau domeniul schiabil – sunt alimentate exclusiv din surse regenerabile începând cu ultimul trimestru al anului, ”în urma unei negocieri reuşite cu furnizorul, o negociere care nu se transpune în tarife majorate pentru a avea doar energie verde”.

Conform sursei citate, deşi toată energia primită de către municipalitate este verde, tariful plătit nu este mai mare decât cel pentru energia din surse convenţionale.

Electrica Furnizare asigură energia din surse regenerabile pentru cele 21 colegii şi licee, cele 16 şcolii gimnaziale, 29 de grădiniţe, cele 8 creşe, instituţiile de cultură, primăria şi serviciile publice din subordinea Consiliului Local, centralele şi punctele termice, pieţe, parcările multietajate, bazele sportive, sistemul de iluminat public şi sistemul de semaforizare din oraş, energia electrică necesară domeniului schiabil (sistemele de producere a zăpezii artificiale, cele de pompare etc).

Conform actului adiţional încheiat de Primăria Braşov cu furnizor, preţul unitar fără TVA, compus din preţul propriu al energiei electrice + tarife reglementate (transport, sistem, distribuţie) + acciza necomercială + certificate verzi + contribuţie cogenerare pentru toate este de 915,54 lei/MWh.

În cazul iluminatului public, preţul unitar fără TVA este de 840,29 lei/MWh, iar pentru domeniul schiabil, preţul unitar fără TVA este de 912,92 lei/MWh, a mai menţionat sursa citată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News