Libertatea vă prezintă câteva preţuri ale pomilor de Crăciun din pieţele bucureştene.
Magia Sărbătorilor de iarnă prinde contur în jurul bradului împodobit. Conştienţi de acest lucru, comercianţii au umplut şi anul acesta pieţele din Capitală cu brazi pentru toate buzunarele. Preţurile pomilor de Crăciun diferă în funcţie de zona în care sunt comercializaţi, de înălţime sau de cât de stufoşi sunt.
Persoanele cu dare de mână au de unde alege. Brazii din import, înalţi cât casa şi frumoşi ca-n poveşti, îţi iau ochii. Preţurile sunt însă pe măsură şi pot ajunge până la 2.000 de lei. Cei cu venituri mici îşi pot cumpăra şi ei un brăduţ. Din pieţele de cartier unde se găsesc pomi româ- neşti, care pot fi achiziţionaţi cu 20 de lei. La mare căutare sunt şi coroniţele sau crenguţele de brad, care se vând cu 5, respectiv 3 lei.
Ieftini
Persoanele cu venituri restrânse îşi pot cumpăra un brăduţ, pe măsura posibilităţilor, din cartierele mărginaşe ori din pieţele mari, cum ar fi Crângaşi sau Obor, unde preţurile sunt mult mai mici.
Scumpi
Pentru cei care nu se uită la bani, se găsesc brazi în pieţele “de fiţe”, cum ar fi Amzei, Dorobanţi sau 1 Mai. E adevărat, preţurile sunt destul de piperate, dar pomii sunt înalţi şi stufoşi.