În cazul unui concendiu plătit de stat, angajatorii sunt cei care trebuie să facă plata, urmând apoi să depună cereri de recuperare a sumei către casele de sănătate.
Restituirea acestor sume este făcută constant cu întârzieri peste termenele prevăzute, însă nu există niciun fel de sancțiune. Astfel, firmele ajung să-și caute dreptatea în instanță.
Pentru a grăbi restituirea sumelor, directoarea executivă de resurse umane, Adela Jansen, și colegii din departamentul condus de ea au oferit, în repetate rânduri, cadouri către funcționari ai CNAS, notează Profit.ro.
Nu se cunoaște în acest moment despre ce fel de cadouri este vorba, dar nici pe ce perioadă s-a întins această practică.
Angajații instituției bancare s-au autodenunțat recent la Parchet pentru aceste fapte. În astfel de situații, autodenunțul poate duce la înlăturarea răspunderii penale sau la reducerea pedepsei.
BRD a menționat, într-o declarație pentru publicația citată, că face verificări interne, precizând în același timp, că „Adela Jansen este încă director executiv de resurse umane în momentul acesta”.
Adela Jansen lucrează de 16 ani la BRD-Groupe Societe Generale, din care 11 a coordonat direcția de resurse umane, responsabilă pentru peste 6800 de angajați la nivelul anului trecut și un buget de personal de peste 700 milioane de lei.
Comunicatul BRD:
BRD aplica o politică de toleranţă zero la încălcarea regulilor de etică, implementând în acest sens proceduri de lucru stricte şi controale. Totodată, ne asigurăm că procedurile interne sunt aplicate cu rigoare şi raportăm eventualele neconformităţi autorităţilor, aşa cum a fost cazul în această situaţie.
În timpul derulării uneia dintre aceste proceduri, echipele noastre au identificat o posibilă situaţie, pe care au sesizat-o autorităţilor, pentru a fi investigată, dacă va fi considerat necesar. BRD este pregătită să coopereze cu autorităţile competente.
Posibilă neconformitate provine dintr-o zonă administrativă a organizaţiei, Departamentul Resurse Umane, în care nu există contact cu clienţii şi în care nu se desfăşoară activităţi bancare, aşadar această acţiune nu afectează în niciun fel clienţii băncii.
Investigaţia internă în acest caz nu este finalizată, şi dorim să subliniem că BRD respecta cele mai înalte standarde în materie de etică, precum şi prezumţia de nevinovăţie, până la finalizarea investigaţiei