Eleva a fost dusă inițial la Spitalul Universitar, la ora 4 dimineața, iar după confirmarea diagnosticului, a fost mutată la ora 7 dimineața la „Matei Balș”. „Era deja în comă”, susțin surse medicale de la Balș.
Tot personalul de la Spitalul Universitar care a intrat în contact cu fata a luat tratament profilactic și s-a făcut dezinfecția în secție.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) anunțase anterior că a fost confirmat un caz de meningită la liceul situat în sectorul 5 al Capitalei, motiv pentru care s-a decis ca vineri cursurile să fie suspendate pentru dezinfectare.
„În această dimineaţă, DSP Bucureşti a primit o informare cu privire la un caz de meningită meningococică fulminantă la Liceul ‘Gheorghe Lazăr. Imediat, medici din cadrul compartimentului de epidemiologie s-au deplasat la liceu şi au început ancheta epidemiologică. Au fost luate şi primele măsuri, respectiv s-a administrat tratament profilactic contacţilor şi s-au luat exudate faringiene. Urmează ca mâine să fie realizată dezinfecţia în tot liceul”, se arată în informarea trimisă de DSP.
Meningita meningococică este un tip de infecție meningococică produsă de bacteria numită Neisseria meningitidis sau meningococ. Această bacterie infestează membranele de protecție care acoperă creierul și măduva spinării și conduc la inflamație. Infecțiile meningococice sunt adesea grave și pot fi potențial letale.
În cazul meningitei meningococice, simptomele cele mai uzuale pot fi:
- febră ridicată
- gât înțepenit
- dureri de cap puternice
Există adesea simptome adiționale precum:
- greață sau vomismente
- sensibilitate la lumină
- stare de confuzie mentală
Citește și:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro