Totodată, instituția a făcut și o cerere de ordonanță președințială pentru a interzice părinților adoptivi plecarea din România împreună cu Sorina, până la administrarea probelor din dosarele penale deschise deja.
„În vederea îndeplinirii rolului constituțional al Ministerului Public de reprezentare a intereselor generale ale societății, de apărare a ordinii de drept și a drepturilor și libertăților cetățenilor, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Dimitrie Bogdan Licu a formulat astăzi, 24 iunie 2019, o cerere de ordonanță președințială adresată Tribunalului Mehedinți prin care a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora adoptată, până la administrarea probelor în dosarele penale constituite la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie”, a anunțat luni Parchetul General printr-un comunicat de presă.
Instituția cere și obligarea părinților adoptivi de a-i asigura Sorinei consiliere psihologică timp de trei luni, în România.
Tot luni, Bogdan Licu, procurorul general al României, a confirmat că a fost deschis un dosar penal care vizează modul brutal în care Sorina a fost luată cu mascații din familia de asistenți maternali.
Fetița a fost luată cu mascaţii vineri din casa în care a fost crescută de un asistent maternal, din Baia de Aramă, județul Mehedinți, după ce a fost adoptată legal de o familie din Statele Unite. Cazul a stârnit un scandal în toată țara, după ce ea a fost filmată în timp ce e luată cu forța.
Acum, Sorina se află alături de familia adoptivă, care în ultimele zile a făcut publice mai multe imagini care arată că fetița se simte bine lângă părinții adoptivi.
Citește și: