„Uniunea Europeană este suficient de puternică astfel încât să dea răspunsurile cuvenite situaţiei de astăzi”, a susţinul cancelarul german, după aflarea rezultatelor referendumului din Marea Britanie. Merkel consideră că votul britanicilor este o lovitură dură dată Europei și a anunţat că i-a invitat luni la Berlin pe preşedintele francez Francois Hollande, premierul italian Matteo Renzi şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. De asemenea, Merkel a cerut celorlalte 27 de țări membre ale UE să nu ia decizii „rapide și simple”, care ar diviza și mai mult Europa.
Marea Britanie iese din UE. Britanicii au ales să voteze pentru părăsirea blocului comunitar, în urma unui referendum istoric. Rezultatele finale arată că tabăra Brexit a înregistrat victoria cu un avans mic. 51,9% dintre britanici au votat pentru ieşirea din UE, iar 48,1% au votat pentru rămânerea în blocul comunitar, arată rezultatele oficiale. Marea Britanie a intrat astfel într-o perioadă dificilă, de incertitudine. Premierul David Cameron a anunțat că va demisiona pestre trei luni, în timp ce liderii europeni au cerut Londrei să lanseze procedura de ieșire „imediat ce va fi posibil”.