“Ştim că rezultatul referendumului (din luna iunie, când majoritatea britanicilor au votat pentru Brexit – n.r.) a adus cu el unele incertitudini în sectorul educaţiei superioare. De aceea, în iunie, am acţionat rapid pentru a oferi garanţii imediate de finanţare pentru studenţii existenţi şi pentru cei care se înscriu anul acesta la cursuri”, a declarat ministrul Universităţilor, Jo Johnson.

În acest fel, ministerul britanic al educației încearcă să liniştească studenţii care aleg o facultate din Regatul Unit că toate condiţiile finanţării cursurilor lor vor rămâne neschimbate.

“Studenţii străini au o contribuţie importantă la universităţile noastre de talie mondială şi vrem să continuăm acest lucru. Această asigurare că studenţii care se înscriu pentru anul viitor vor fi eligibili pentru finanţare în aceleaşi condiţii ca în prezent, iar eligibilitatea lor va fi menţinută pe tot parcursul cursurilor, va oferi o stabilitate importantă atât pentru universităţi, cât şi pentru studenţi”, a adăugat ea.

În baza regulilor actuale, studenţii UE sunt eligibili să primească împrumuturi care să acopere taxe şcolare dacă au locuit în Spaţiul Economic European timp ce cel puţin trei ani înainte de a începe studiile. Cetăţenii europeni care au locuit în Regatul Unit timp de peste cinci ani pot să ceară şi împrumuturi care să le acopere cheltuielile de cazare şi masă, precum şi credite pentru taxele de master.

În plus, în baza legislaţiei europene, studenţii UE beneficiază de aceleaşi taxe universitare ca studenţii britanici.

La scurt timp după referendumul din 23 iunie, autorităţile de la Londra au dat asigurări că situaţia studenţilor din anul universitar 2016-2017 va rămâne neschimbată.

În prezent, există în jur de 125.000 de studenţi din UE în învăţământul superior din Marea Britanie, ceea ce reprezintă 6 la sută din totalul numărului de studenţi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News