Brexitul a pus capăt unei istorii de 47 de ani și a lăsat un mare semn de întrebare: ce urmează pentru UK și UE?

Ziua ieșirii din Uniunea Europeană va fi urmată de o perioadă mult mai grea, cea în care Londra și UE își vor negocia relația comercială viitoare.

Pentru premierul Boris Johnson, scopul Brexitului a fost unul clar: suveranitatea politică și economică, ce va permite țării să își stabilească singură tratatele comerciale și relațiile cu partenerii.

Mesajul a fost transmis de șeful guvernului și cu o oră înaintea Brexitului.

”Lucrul cel mai important care trebuie spus în această seară este că nu este un sfârşit, ci un început. Momentul unui nou răsărit şi în care cortina se ridică pentru un nou act al marii noastre istorii naţionale”, a spus Johnson.

Şi da, parţial este vorba despre a folosi aceste noi puteri – această suveranitate recucerită – pentru a livra acele schimbări pentru care oamenii au votat, indiferent că este vorba despre controlul migraţiei, crearea de porturi libere, liberalizarea industriei noastre de pescuit şi încheierea de acorduri comercial.

Boris Johnson:

„Sau, pur şi simplu este vorba despre a face legi şi reguli spre beneficiul acestei ţări”, a continuat Johnson, trasând practic țintele negocierii dificile cu UE.

De fapt, potrivit unor informații dezvăluite de The Telegraph vineri, Johnson se va arăta dispus să accepte controale suplimentare la exportul de bunuri, pentru a nu se supune standardelor comune impuse de UE.

Recomandări

Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo

Dar și de partea cealaltă a discuțiilor, poziția pare la fel de fermă.

„Nu vom ceda niciunei presiuni şi niciunei precipitări”, declara preşedintele francez Emmanuel Macron cu câteva zile înainte de Brexit.

Și, în chiar ziua Brexitului, liderul de la Paris a revenit cu un mesaj la fel de clar. Macron s-a referit şi la viitoarea relaţie a Londrei cu UE, insistând că blocul trebuie să rămână unit în cursul negocierilor pe acest subiect şi că noul „parteneriat” cu Regatul Unit trebuie să fie unul „puternic”, dar şi „exigent”, astfel ca „interesele pescarilor, agricultorilor, industriaşilor, cercetătorilor, muncitorilor, ale studenţilor noştri” să fie respectate.

El a menţionat și că, deşi Franţa doreşte o relaţie strânsă după Brexit cu Regatul Unit, acesta din urmă nu se poate aştepta să fie tratat la fel ca atunci când făcea parte din UE.

„Nu poţi fi şi înăuntru, şi afară. Britanicii au ales să plece din UE. Nu vor mai avea aceleaşi obligaţii, deci nu vor mai avea aceleaşi drepturi”, a punctat Macron, potrivit Reuters.

Recomandări

Cifrele din spatele alegerilor pentru desemnarea noului președinte al României: peste 22 de milioane de buletine tipărite și o sută de mii de ștampile

Un semnal de alarmă pentru Uniunea Europeană

Dar tot Emmanuel Macron a fost cel care a admis că plecarea Marii Britanii din UE subliniază problemele pe care blocul comunitar trebuie să și le rezolve, o observație făcută de mulți politicieni din statele membre.

Brexitul este un „şoc” şi „un semnal de alarmă istoric pentru întreaga Europă”, a spus Macron.

„Acest Brexit este posibil (…) pentru că nu am schimbat suficient Europa noastră, pentru că am făcut prea des din ea ţapul ispăşitor al propriilor noastre greutăţi”, a adăugat preşedintele francez, într-o declaraţie înregistrată.

Europa trebuie să devină mai suverană, mai democratică, mai apropiată de concetăţenii noştri şi deci mai simplă, pentru a reclădi un proiect european mai clar.

Emmanuel Macron:

Totuşi, în opinia lui Macron, „avem nevoie mai mult ca oricând de Europa, în faţa Chinei sau a SUA, pentru a ne apăra interesele”.

Recomandări

Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”

Semnalul de alarmă tras de Macron nu este o exagerare.

Mai mulți oficiali europeni au subliniat că Brexitul a întărit unitatea statelor membre rămase în UE. În ajunul Brexitului, un mesaj de încredere a fost transmis europenilor de președinții instituțiilor UE, prin intermediul unor publicații europene, printre care și Libertatea.

Dar fisuri au apărut deja, inclusiv în celebrul motor franco-german, iar ascensiunea unor lideri eurosceptici a întărit sentimentul de posibilă fragmentare a blocului comunitar.

De succesul Mari Britanii, dar și de felul în care va reacționa UE, ar putea depinde curajul altor state membre care vor să părăsească blocul comunitar, au avertizat comentatorii.

Semne de întrebare despre unitatea Regatului

Brexitul nu aduce doar întrebări despre relația Regatului Unit cu UE, dar și despre relația națiunilor care compun Regatul.

Problema independenţei Scoţiei părea că a fost tranşată în urmă cu şase ani, dar Brexitul a dat un nou impuls partizanilor independenţei, decişi să redeschidă dezbaterea în pofida intransigenţei afişate de Londra.

Acst lucru a fost vizibil în chiar ziua Brexitului. În vreme ce mii de englezi sărbătoreau Brexitul la Londra, mii de scoțeni marcau momentul cu amărăciune, la Edinburgh.

Ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană afectează mai ales Scoţia şi Irlanda de Nord, provincii care s-au pronunţat majoritar împotrivă în 2016, sporind temerile privind apariţia unor fisuri în unitatea ţării, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Nicola Sturgeon, premierul Scoţiei şi lidera Partidului Naţional Scoţian (SNP), a sporit presiunea asupra guvernului de la Londra pentru a organiza un al doilea referendum privind independenţa.

Ea i-a scris premierului britanic Boris Johnson pentru a-i solicita oficial acest lucru, estimând că victoria zdrobitoare pe plan local a partidului său în alegerile parlamentare din 12 decembrie îi conferă un mandat în acest sens.

Dar liderul conservator a refuzat ferm, ceea ce a făcut-o pe Sturgeon să acuze partidul aflat la putere la Londra că ignoră voinţa poporului.

Dacă în favoarea unui al doilea referendum apare o majoritate clară, guvernul britanic va trebui probabil să accepte.

Referendumul care a schimbat istoria

Totul a început de la momentul 23 iunie 2016, când cetăţenii britanici s-au exprimat prin vot în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Referendumul a fost opera fostului premier David Cameron, care a propus acest referendum, sub presiunea conservatorilor din propriul partid și a celor din UKIP, gruparea care milita pentru ieșirea din UE.

A fost o lovitură de teatru în condițiile în care, până în ultimul moment, sondajele de opinie arătau că populația ar putea alege totuși, la limită, rămânerea în UE.

Scrutinul s-a finalizat însă cu victoria Brexitului: 51,89% dintre britanici au votat pentru ieşirea din UE, în timp ce 48,11% au votat împotrivă (prezenţă la vot: 72,21%).

Scurtă istorie a insularității Regatului Unit

Istoria relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit a fost însă tumultoasă încă din anii ’50 – ’60, când construcţia europeană era la începuturile sale, scrie Agerpres.

Această relaţie s-a menţinut de-a lungul apartenenţei acestei ţări la UE, timp în care nu a aderat nici la zona Schengen, nici la moneda unică europeană.

În anii ’60, Regatului Unit i s-au respins două cereri de aderare, din cauza veto-ului Franței. Preşedintele francez susţinea, în motivaţia votului de respingere, faptul că Regatul Unit este mai apropiat de Statele Unite şi că extinderea construcţiei europene ar afecta negativ acquis-ul comunitar, în special Politica Agricolă Comună.

Scrutinul, organizat pe 5 iunie, s-a finalizat cu un vot împotriva Brexitului, 67,2% din populaţie pronunţându-se pentru rămânerea în CEE, în timp ce 32,77% dintre britanici au votat împotrivă.

Anii ’80 au fost marcaţi de demersurile lui Margaret Thatcher de a obţine aşa-numitele derogări în privinţa bugetului UE.

Premierul britanic susţinea faptul că, deşi Marea Britanie este a doua contributoare netă la bugetul comunitar, nu are de câştigat de pe urma uneia dintre principalele politici europene: politica agricolă comună – Marea Britanie fiind o ţară în care agricultura nu ocupa un loc important.

Replica lui Thatcher, ”Ne vrem banii înapoi”, a rămas în istorie.

Spre finalul anilor ’90 s-a înregistrat o revigorare a relaţiilor dintre Marea Britanie şi Uniune, pentru ca în anii 2000, euroscepticismul să câştige din nou teren.

Un divorț cu scântei

Discuțiile despre ieșirea Regatului Unit din Marea Britanie au fost de la început complicate, pe de o parte din cauza tensiunilor din relația Londra-UE, pe de altă parte din cauza diviziunilor din interiorul societății și clasei politice britanice.

Guvernul britanic speră că a reușit să găsească varianta de compromis care să evite o ”graniță dură”.

Dar a fost nevoie de mai bine de trei ani pentru un rezultat final, care să obțină și acordul UE, și pe cel al parlamentarilor britanici, dar și de demisia premierului Theresa May, care preluase de la David Cameron sarcina Brexitului.

Victoria zdrobitoare a lui Boris Johnson în alegeri a fost cea care a arătat clar ce vor britanicii, după ani de zile de chin, și a alungat orice incertitudine cu privire la data plecării.

Urmărește-ne pe Google News