„Preşedintele României va transmite un mesaj clar privind necesitatea unităţii şi solidarităţii Uniunii Europene, precum şi convingerea că numai printr-o acţiune comună şi în spiritul valorilor europene, Uniunea va putea depăşi şi răspunde cel mai bine provocărilor actuale. (…) Preşedintele României se va pronunţa pentru necesitatea regândirii proiectului european”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Citește și: Brexit | Mesajul șocant pentru un copil român din Marea Britanie. Val de incidente rasiste după referendum
Iohannis susţine că recâştigarea încrederii populaţiei în viabilitatea Uniunii Europene este absolut esenţială, precum şi contracararea oricăror curente naţionaliste, extremiste, anti-europene, pentru a evita repetarea unui astfel de proces şi în cazul altor state membre ale Uniunii.
„Referitor la procesul de negociere pe care îl va implica ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, şi la care România va lua parte, şeful statului va sublinia că România va apăra cu fermitate menţinerea egalităţii de drepturi între toţi cetăţenii Uniunii, inclusiv în ceea ce priveşte drepturile românilor care locuiesc şi lucrează în Marea Britanie”, se arată în comunicat.
Agenda reuniunii Consiliului European va cuprinde şi alte teme, precum migraţia, chestiuni economice şi aspecte legate de relaţiile externe ale Uniunii Europene, se arată în comunicatul citat.
„În privinţa migraţiei, Preşedintele Iohannis va saluta accentul pus pe dimensiunea externă a migraţiei, o abordare pe care România a susţinut-o încă de la început pentru tratarea cauzelor profunde ale migraţiei şi va pleda pentru continuarea implementării Acordului dintre Uniunea Europeană şi Turcia. Legat de aspectele economice, actualul Consiliu European va marca încheierea Semestrului European 2016, un instrument extrem de eficient pentru coordonarea politicilor economice şi structurale de la nivelul Uniunea Europeană. De asemenea, vor fi aprobate Recomandările Specifice de Ţară”, potrivit Preşedinţiei.
În cadrul discuţiilor referitoare la relaţiile externe ale Uniunii Europene va fi prezentată Strategia Globală pentru politica externă şi de securitate a Uniunii Europene. De asemenea, liderii statelor membre vor discuta cu privire la cooperarea UE – NATO, ţinând cont şi de apropierea Summitului NATO de la Varşovia din luna iulie.
Citește și:
- Scoția vrea să blocheze, prin veto, ieșirea Marii Britanii din UE
- Marea Britanie, presată tot mai mult să demareze procedura de ieșire din UE. Președintele PE: „Summitul de marți e momentul potrivit”
- BREXIT | Germania: Nu vom lăsa pe nimeni să ne ia Europa. Negocierile privind ieșirea Marii Britanii trebuie să înceapă cât mai curând
- Liderii europeni presează Marea Britanie pentru a accelera negocierile. Juncker: „Nu este un divorț amiabil”
- Liderii europeni, primele măsuri după Brexit. Ce se anunță pentru românii din Marea Britanie
- Mesajul primarului Londrei pentru rezidenții europeni din capitala Marii Britanii
- Brexit | Analiză AP: Cum poate Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană în ciuda votului
- Președintele PE, Martin Schulz: UE a fost „ostaticul” conservatorilor britanici. Accelerăm procedura de ieşire a Marii Britanii
- „Ce este UE?”. Britanicii par să nu știe ce au votat la referendum
- Cum au reacționat liderii mondiali la rezultatele referendumului din Marea Britanie