Ministrul Imigraţiei de la Londra, Brandon Lewis, a anunţat că autorităţile britanice vor implementa un nou sistem de imigraţie începând din martie 2019, data la care ar trebui să fie finalizată divorțul Marii Britanii de UE. Anterior, guvernul May a cerut realizarea unei evaluări „în detaliu” a costurilor şi beneficiilor migraţiei din Uniunea Europeană, raportul urmând să fie finalizat în septembrie 2018, adică cu şase luni înainte de ieşirea programată a Marii Britanii din UE.

Imigraţia a fost subiectul central în timpul campaniei pentru referendumul privind ieșirea Regatului din blocul comunitar, iar cei care susțineau Brexitul au promis în repetate rânduri că britanicii vor avea din nou control asupra oamenilor care sunt primiţi în Regatul Unit. Planul guvernului în acest sens nu a fost încă prezentat în detaliu.

Totodată, ministrul britanic al imigrației nu  a confirmat detaliile planului guvernamental de controlare a migraţiei după Brexit, susţinând că acestea vor fi dezvăluite într-o Carte Albă, care urmează să fie publicată la finele anului, iar legea imigraţiei va trece în 2018 prin Parlament.

Miniştrii britanici au promis o perioadă de implementare după Brexit, într-o încercare de a evita un scenariu haotitc, în contextul în care noile reguli voi intra în vigoare de pe o zi pe alta, imediat după finalizarea procedurii de ieşire din UE.  Cu toate acestea, Brandon Lewis a explicat că libera circulaţie a cetăţenilor europeni nu se va aplica în această perioadă de implementare şi un nou sistem al imigraţiei va intra în vigoare începând din primăvara lui 2019.


Citește și:


Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News