Urmările rezultatului referendumului din Marea Britanie nu au întârziat să apară. Premierul Scoției, Nicola Sturgeon, a anunțat că vrea să organizeze un nou referendum privind independența de la Marea Britanie, transmite Sky News. Anunțul vine după ce britanicii au votat pentru părăsirea blocului comunitar.

Sturgeon a subliniat că „este inacceptabil din punct de vedere al democraţiei” ca Scoţia să fie scoasă din UE „voinţei sale”. 62% dintre scoțieni au votat pentru rămânerea în UE, iar 38% împotrivă la referendumul de joi din Marea Britanie.

„Posibilitatea unui al doilea referendum trebuie să fie pe masă şi este pe masă”, a declarat premierul scoţian. „Vom începe să pregătim legislaţia necesară pentru organizarea unui nou referendum, când şi dacă cere Parlamentului”, a adăugat ea. Totodată, Sturgeon le-a dat asigurări cetăţenilor UE din Scoţia că prezenţa lor este apreciată.

Scoția a organizat în 2014 un referendum privind indepedența față de Marea Britanie, însă acest lucru a fost respins în urma consultării populare. Unul dintre principalele motive pentru care oamenii au votat pentru menținerea Scoției în Regatul Unit a fost faptul că independența ar însemna ieșirea țării din Uniunea Europeană.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări

Britanicii au votat pentru ieșirea din blocul comunitar, în urma referendumului. Mai precis, 51,9% dintre britanici au votat pentru ieşirea din UE, iar 48,1% au votat pentru rămânerea în blocul comunitar, arată rezultatele finale. În urma acestei victorii a taberei pro-Brexit, premierul britanic David Cameron și-a anunțat demisia.

Foto: EPA

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro

Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO

„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO

Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro

'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI