Brexit înseamnă Brexit. S-a luptat în timpul campaniei, scrutinul a avut loc, prezenţa la vot a fost ridicată, iar publicul şi-a dat verdictul. Nu trebuie să existe încercări de a rămâne în UE, nu trebuie să existe încercări pentru a intra pe uşa din spate sau pentru a organiza un al doilea referendum”, a declarat Theresa May.

De astfel, ea pare favorită pentru a-i urma în funcţie lui David Cameron, potrivit sondajelor de opinie publicate de YouGov şi Ipsos Mori. Ea se confruntă pentru poziţia de premier cu Michael Gove şi Stephen Crabb.

”Mesajul meu este foarte simplu. Sunt Theresa May şi cred că sunt cea mai bună persoană pentru poziţia de premier”, a declarat ministru.

De partea cealaltă, fostul primar al Londrei, Boris Johnson, a anunțat că nu va candida pentru conducerea Partidului Conservator, dar nici pentru șefia Guvernului britanic.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News