„Vestea bună este că pot cânta la chitară după evenimentele din ultimele zile. Spun asta pentru că exista o oarecare îndoială, din cauza acestei mici probleme de sănătate despre care vorbesc a avut loc cam acum o săptămână, pe care au numit-o un accident vascular cerebral minor”, a anunțat Brian May într-o înregistrare video postată miercuri.
„Brusc, din senin, nu-mi mai puteam controla acest braţ. Aşa că a fost puţin înfricoşător, trebuie să spun”, a continuat Brian May.
Legenda rockului i-a elogiat pe medicii de la Spitalul Frimley din Surrey, unde a fost condus „cu luminile albastre aprinse, totul foarte incitant”.
Brian May a povestit apoi că a fost „pedepsit” și că nu mai are voie să iasă „afară”.
„Aşadar, vestea bună este că sunt OK, fac ceea ce mi se spune, adică practic nimic. Ei, bine, nu am voie să conduc, să iau avionul, să-mi cresc pulsul prea mult”, a declarat Brian May.
Acesta a filmat clipul afară, iar un avion se aude deasupra sa. „N-am voie să zboare avioane peste mine, care mă stresează. Dar sunt bine”, a glumit el.
Starul rock a precizat că nu a spus nimic public la momentul AVC-ului, pentru că nu voia să fie compătimit. În plus, i s-ar fi blocat căsuţa de e-mail „şi urăsc asta”.
Brian May a făcut aceste dezvăluiri la aproape două săptămâni după ce BBC One a difuzat un documentar pe care artistul l-a realizat într-o campanie împotriva sacrificării bursucilor.
Documentarul a fost criticat de organisme precum Consiliul Dezvoltării Agriculturii şi Horticulturii, care denunţă „neprezentarea unor probe-cheie care ar fi putut ajuta la informarea telespectatorilor cu privire la fapte referitoare la tuberculoza bovină”.
AVC este o boală gravă, care poate pune viaţa în pericol, și apare atunci când este întreruptă alimentarea cu sânge a unei părţi a creierului.
FOTO: Profimedia