Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, solicităm conducătorilor de autovehicule:
– să reducă viteza de deplasare, în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă sau polei, să circule cu o viteză de 30km/h în localităţi şi 50km/h în afara acestora;
– să-şi asigure o bună vizibilitate curăţând parbrizul, luneta şi geamurile laterale;
– să asigure buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi a sistemului de climatizare şi dezaburire;
– să folosească corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare pentru a vedea şi a putea fi văzuţi în trafic;
– să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de autoturismul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;
– să echipeze autovehiculul cu pneuri corespunzătoare sezonului rece;
– să nu frâneze sau să vireze brusc şi să folosească cu precădere frâna de motor;
– să nu blocheze traseele de deplasare a mijloacelor de transport public, în special calea de rulare a tramvaielor;
– să folosească mijloacele de transport în comun, în detrimentul autoturismului personal, în cazul în care acest lucru este posibil;
– în condiţii de ninsoare abundentă, şoferii au obligaţia să  nu oprească ori să staţioneze pe traseele pe care se deplasează mijloacele de transport public pentru a permite intervenţia mijloacelor de deszăpezire şi desfăşurarea traficului în general;
– să respecte semnalele şi indicaţiile agenţilor de circulaţie.
 
Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile semnalizate şi marcate corespunzător, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după  ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de către şoferi.
Recomandăm ca, în cazul în care călătoria nu poate fi amânată, şoferii să-şi echipeze corespunzător autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarna: anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, o rezervă de combustibil, sistemul de climatizare dezaburire funcţional.
Date fiind aceste condiţii meteo-rutiere dificile, Brigada Rutieră recomandă conducătorilor auto ca înainte de a porni la drum să se informeze despre situaţia drumurilor apelând numărul de telefon al Comandamentului Central de Iarnă 021/9360 sau pe cel al dispeceratului Brigăzii Rutiere 021/9544.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News