„Am purtat uniforma în calitate de elevă: 15 ani de fuste bleumarin, pulovere bleumarin. Şi am purtat-o bine. Şterge diferenţele, economiseşte timp. Ţinuta este consumatoare de timp, trebuie să alegi ce să porţi dimineaţa, dar şi de bani, apar comparaţii între mărci”, a spus Brigitte Marcon.

„Aşa că sunt în favoarea purtării uniformei la şcoală, dar cu o ţinută simplă, care în acelaşi timp să nu fie monotonă”, a precizat Brigitte Macron.

Prima-doamnă a Franței a făcut aceste declarații în contextul în care Adunarea Naţională a Franţei dezbate un proiect de lege care, dacă va fi adoptat, va face uniformele obligatorii în şcolile publice.

De asemenea, parlamentarii francezi de stânga au criticat-o însă pe prima-doamnă Brigitte Macron pentru că a susţinut „propunerea retrogradă” a extremei drepte.

Însuşi ministrul francez al educaţiei, Pap Ndiaye, a declarat că nu crede că uniformele ar trebui să fie impuse prin lege.

„Nu vreau o lege pe această temă. Impunerea uniformelor pentru toţi elevii nu este un lucru bun. Îi avertizez pe cei care cred că purtarea unei uniforme va rezolva problemele în mod magic, fie că este vorba de probleme care implică mărci de accesorii sau Airpod-uri, uniformele nu vor rezolva problema”, a declarat Pap Ndiaye la BFMTV.

FOTO: Profimedia

Vezi rezultate finale BEC la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Doar așa își va da demisia Marcel Ciolacu din funcția de premier. Cine i-ar putea lua locul la conducerea Guvernului
Viva.ro
Doar așa își va da demisia Marcel Ciolacu din funcția de premier. Cine i-ar putea lua locul la conducerea Guvernului
Avertismentul lui Maurice Munteanu. Mesajul lui s-a viralizat rapid și e distribuit masiv: „Dacă asta au ales românii, mă văd nevoit să...”. Ce poze din trecutul lui Simion a publicat
Libertateapentrufemei.ro
Avertismentul lui Maurice Munteanu. Mesajul lui s-a viralizat rapid și e distribuit masiv: „Dacă asta au ales românii, mă văd nevoit să...”. Ce poze din trecutul lui Simion a publicat
Cât câștigă un cuplu de români pe un vas de croazieră pentru „o muncă de doar trei luni de zile”
Adevarul.ro
Cât câștigă un cuplu de români pe un vas de croazieră pentru „o muncă de doar trei luni de zile”
Cum arată acum Maya, fiica pe care Antonia o are din căsătoria cu Vincenzo Castellano. Adolescenta a împlinit recent 16 ani și a obținut permisul de conducere. VIDEO
Elle.ro
Cum arată acum Maya, fiica pe care Antonia o are din căsătoria cu Vincenzo Castellano. Adolescenta a împlinit recent 16 ani și a obținut permisul de conducere. VIDEO
Toți au așteptat reacția lui, însă la un așa anunț nu se aștepta nimeni! Ilie Bolojan trage un semnal de alarmă: „Este o dovadă clară că România...”
Unica.ro
Toți au așteptat reacția lui, însă la un așa anunț nu se aștepta nimeni! Ilie Bolojan trage un semnal de alarmă: „Este o dovadă clară că România...”
"Va fi rău!" Economiştii anunţă că statul ar putea rămâne fără bani pentru pensii, în funcţie de votul din turul II
Observatornews.ro
"Va fi rău!" Economiştii anunţă că statul ar putea rămâne fără bani pentru pensii, în funcţie de votul din turul II
Horoscop 6 mai 2025. Taurii au ocazia să-și protejeze liniștea refuzând să intre în jocul unor persoane cărora nu le pasă de corectitudine
HOROSCOP
Horoscop 6 mai 2025. Taurii au ocazia să-și protejeze liniștea refuzând să intre în jocul unor persoane cărora nu le pasă de corectitudine

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI