Petiția „împotriva statutului de Prima Doamnă pentru Brigitte Macron”, a fost lansată acum două săptămâni pe Internet, și a adunat duminică peste 150.000 de semnături.

„Nu există niciun motiv pentru care soția șefului statului să obțină un buget din fonduri publice”, se arată în petiția lansată de Thierry Paul Valette, care se prezintă drept „pictor, scriitor” .

„Brigitte Macron are în prezent o echipă de doi sau trei colaboratori, precum și doi secretari și doi agenți de pază, iar acest lucru este de ajuns”, spune textul care subliniază contextul „economiilor” pe care guvernul dorește să-l atingă.


Citește și: Intervenție de urgență. A fost o zi neagră în familia Oanei Roman


„Denunțăm cu înverșunare toate atacurile sexiste împotriva lui Brigitte Macron și nu punem sub semnul întrebării competențele ei. Cu toate acestea, într-o perioadă de moralizare a vieții politice franceze prin adoptarea unui proiect de lege care interzice în special angajarea membrilor familiei ca și colaboratori pentru miniștri și parlamentari, nu putem aproba inițiativa de a-i acorda un statut special soției președintelui”.

În timpul campaniei prezidențiale, Emmanuel Macron a spus în repetare rânduri că soția lui va avea un „rol public”, dacă va fi ales la Elysee, dar a adăugat și că nu va fi plătită din banii contribuabililor.

Problema statutului de Primă Doamnă a ajuns săptămâna trecută în Adunarea Naţională, în cursul examinării proiectelor de lege cu privire la moralizarea politicii. Ministrul Justiției, Nicole Belloubet, a spus însă că Emmanuel Macron s-a pronunțat „pentru o mai mare transparență în ceea ce privește rolul și mijloacele puse la dispoziția soțului sau soției șefului statului.

Petiția a fost adresată șefului statului și primului său ministru Edouard Philippe.


Citește și: Sunt copii de vedete, dar își câștigă singuri banii! Ce fac moștenitorii din showbiz în vacanțe | FOTO


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News