Regula din Portugalia a intrat în vigoare pe 28 iunie, la ora 0.00. Carantina trebuie făcută la domiciliu, în situația în care respectivul cetățean are și rezidență, sau într-o locație indicată de autoritățile de la Lisabona.
Scapă de carantină doar persoanele care atestă că au fost vaccinate complet cu două săptămâni înainte de sosirea în Portugalia.
Noile măsuri de carantină se aplică numai celor care călătoresc în Portugalia continentală, nu și în Madeira.
Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunțat, de asemenea, că persoanele care vin din Marea Britanie vor trebui fie să demonstreze că sunt pe deplin vaccinate, fie să ofere dovada unui test PCR negativ.
Măsura va intra în vigoare la sfârșitul acestei săptămâni, după ce Spania a anunțat în mai că ridică toate restricțiile pentru turiștii britanici.
Și Germania dorește ca Uniunea Europeană să restricționeze accesul persoanelor din Marea Britanie. Cancelarul Angela Merkel urmează să se întâlnească vineri cu premierul Boris Johnson.
Președintele francez Emmanuel Macron și-a arătat și el îngrijorarea față de răspândirea variantei Delta de Covid: „Ar trebui să fim cu toții vigilenți pentru că avem varianta Delta. Vedem că afectează persoanele care nu au fost încă vaccinate sau care au avut administrată o singură doză, ceea ce înseamnă că trebuie să fim și mai rapizi în această campanie de vaccinare”.
În prezent, turiștii britanici complet vaccinați pot intra în Franța fără să fie supuși carantinei.
În același context, Hong Kong a interzis toate zborurile de pasageri din Marea Britanie de la 1 iulie. Într-o declarație guvernamentală, se menționează că, în ultimele zile, cazurile importate din Insulă „care implică variante de tulpini de virus” au fost detectate „persistent”.
Tulpina Delta de coronavirus este dominantă în prezent în Marea Britanie.