Protestatarii pro-UE s-au adunat la Marble Arch, la marginea parcului Hyde, în jurul după-amiazei, înainte de a trece prin faţa biroului premierului Theresa May de pe Downing Street şi a ajunge în faţa Parlamentului Marii Britanii de la Westminster, unde se vor opri.
Manifestația a debutat cu dezvăluirea unui banner uriaș pe care scria „Iubesc socialismul, urăsc Brexitul”. „Cascadoria” a fost organizată de un grup numit „Blocul de Stânga”, grup susținut de deputați laburiști, printre care Clive Lewis și Kate Osamor, deputatul Partidului Verde, Caroline Lucas, dar și de sindicate și de alți militanți, potrivit The Sun.
Participanţii au ai mai desfăşurat pancarte, pe care scria că „Cel mai bun acord este niciun Brexit!” şi „Noi cerem o consultare populară!”.
La protest, denumit „Lăsați decizia în grija poporului”, sunt așteptați în jur de un milion de manifestanți, după estimările realizate după o manifestație asemănătoare care a avut loc în luna octombrie a anului trecut și la care au participat 700.000 de persoane.
Britanicii sosesc la Londra din întreaga țară. Presa britanică notează că unul dintre protestatari vine de la 1.150 km distanță, din Scoția, pentru a participa la manifestație.
Marșul de la Londra de sâmbătă coincide cu cel al activiștii pro-Brexit, care însă nu sunt așeteptați în număr atât de mare ca protestatarii care cer anularea Brexitului.
Recent, site-ul Parlamentului britanic a căzut din cauza numărului mare de semnături la o petiție care cere revocarea Articolului 50. În prezent, petiția a adunat peste 4 milioane de semnături.
Uniunea Europeană a oferit Marii Britanii două variante privind prelungirea termenului Brexitului, iar Theresa May a acceptat cele două „scenarii”: ziua de 2 aprilie – dacă parlamentarii resping acordul propus de May, săptămâna viitoare, pe 12 aprilie, Regatul Unit va trebui să părăsească UE cu sau fără acord și 22 mai – dacă deputații aprobă acordul propus de May, săptămâna viitoare, la această dată Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană.
Foto: EPA
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!