„Toți știm că o anumită normalitate se va întoarce, dar nu va mai fi cum a fost înainte de pandemie. Asta din cauza schimbărilor pe care oamenii le-au făcut în modul în care trăiesc și vor păstra aceste schimbări”, consideră spune Nigel Bellingham, director British Council. Așa că n-ar fi deloc surprinzător ca un semestru de facultate să îl faci prin cursuri la distanță și un semestru să fie dedicat practicii în laborator.
10.000 de români sunt înscriși la universități din Marea Britanie
E și o miză economică. În pandemie, tot mai multe universități britanice au încheiat parteneriate cu universități din Europa, lucru determinat și de iminenta ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană în 2021. Este și chestiunea economică la mijloc: în prezent, Marea Britanie este pe locul întâi la numărul de studenți internaționali din Europa, urmată de Germania și Franța. Ar vrea să-i păstreze.
„Numărul studenților din România a crescut foarte mult de când România a intrat în UE și acum aproximativ 10.000 de studenți sunt în universitățile din Marea Britanie și sperăm ca acest număr să crească pentru că sunt foarte bine pregătiți. De asemenea, sunt și 780 de profesori români care predau în universitățile britanice”, arată directorul British Council, care îi încurajează pe studenți să studieze în străinătate, cu toate că pandemia a schimbat complet modul de predare.
Românii care studiază la această oră în Marea Britanie trebuie să aplice pentru statutul de imigrare până la data de 31 decembrie – EU Settlement Scheme. Până acum, 6.700 de români au aplicat deja, potrivit oficialului britanic.
Pentru studenții noi care aplică pentru anul viitor va fi nevoie de viză, iar toate detaliile vor fi disponibile în curând.
Franța are în plan dezvoltarea universităților digitale
În cursa pentru a-și păstra studenții este și Franța, care lucrează acum la strategii pentru educația online și pentru atragerea de noi studenți. „Din 2027 noi avem ca obiectiv să atragem 500 de mii de studenți străini în fiecare an. În prezent, atragem aproximativ 250 de mii de studenți străini. Cei mai mulți sunt din Europa”, arată Frédéric Beaumont, atașat cultural la Institutul Francez din București.
Totodată, Franța pregătește pentru 2021 o strategie pentru educația online. Ce vrea să facă mai exact și cum ne privește pe noi, românii, totul pe Școala 9 BRD.